Mirel Rădoi i-a dat afară pe toți dinamoviștii când a ajuns la FCSB! George Țucudean a dezvăluit totul în direct. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Mirel Rădoi i-a dat afară pe toți dinamoviștii când a ajuns la FCSB. Este dezvăluirea făcută de George Țucudean, în direct la EXCLUSIV DINAMO, emisiune moderată de Cătălin Mureșanu.

De altfel, din cauza fostului căpitan din Ghencea au mai plecat, fix în acea perioadă, Gabi Tamaș și Srgian Luchin.

Mirel Rădoi a scăpat de toți dinamoviștii când a ajuns la FCSB

În iarna lui 2015, George Țucudean uita de trecutul dinamovist și semna cu rivala FCSB. Doar că, la șase luni distanță, fix când Mirel Rădoi i-a preluat postul lui Costel Gâlcă, după ce fostul component al Generației de Aur a câștigat toate cele trei trofee interne, aventura atacantului la clubul roș-albastru s-a încheiat.

În direct la EXCLUSIV Dinamo, George Țucudean a mărturisit că motivul nu a fost modul în care s-a pregătit în cantonamentul din vară, așa cum a spus la acea vreme staff-ul de la FCSB, ci faptul că era asociat cu Dinamo. Mai mult, odată cu „Țucu”, de la echipa patronată de Gigi Becali au mai plecat Gabi Tamaș și Srgian Luchin, ambii având probleme cu Mirel Rădoi.

„Primul gând a fost sa mă întorc Dinamo, dar mi s-a zis ca nu este nevoie de către cine era în conducere atunci, în 2014-2015. Eu am mai fost o dată în 2013, atunci era Flavius Stoican antrenor, și atunci au fost discuții și era să cadă și atunci transferul, pentru că voiau să aducă alți jucători, erau străini. Dar a doua oară când trebuia să mă întorc se putea face transfer definitiv, dar au zis că n-au nevoie.

Ca jucător nu ai timp să te gândești prea mult, alegerea a fost făcuta, în momentele alea cred că am luat cea mai buna decizie pentru mine, știam că pleacă Claudiu Keșeru, am avut șansa mea, am jucat, am dat goluri, dar s-a încheiat așa, cumva cusută cu ață alba. Una se scria în ziar și știam din interior că e ok, dar când s-a terminat cantonamentul mi s-a zis ca nu sunt mulțumiți de cum m-am pregătit, apoi am plecat toți cei trei dinamoviști. Ba da, cred că este o conjunctură, de la Dinamo am fost acolo trei, a venit Mirel Rădoi și atunci… Până la urmă ca antrenor, părerea mea e ca e ușor sa tai in carne vie, sa dai 10 jucători afară.

Eu venisem după șase luni, mă simțeam foarte bine. Eu nu pot să-mi reproșez absolut nimic la cum m-am pregătit atunci.

(Întrebat dacă Mirel Rădoi a avut ceva cu faptul că erau dinamoviști) Eu zic că da”, a declarat George Țucudean, la EXCLUSIV DINAMO.

Publicat: 06 03. 2024, 23:58
Actualizat: 07 03. 2024, 08:58