Mircea Lucescu, în discuții cu acționarii Red&White pentru o revenire de senzație la Dinamo București: „Am avut o întâlnire!” | VIDEO EXCLUSIV DINAMO

Acționarii din Red&White, compania care a preluat-o pe Dinamo, au discutat cu Mircea Lucescu și i-au propus să se alăture noului proiect al „câinilor”.

Formația din Șos. Ștefan cel Mare a disputat în această vară, un meci amical cu Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu.

Profitând de întâlnire, acționarii din Red&White au discutat cu tehnicianul în vârstă de 77 de ani și i-au propus ca după ce își încheie conturile cu ucrainenii să revină la clubul alb-roșu. Dezvăluirea a fost făcută de acționarul Eugen Voicu în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO.

Mircea Lucescu, în discuții cu acționarii Red&White pentru o revenire de senzație la Dinamo București: „Am avut o întâlnire!”

Lui Mircea Lucescu i s-a propus să revină la Dinamo, club preluat la începutul acestui an de compania Red&White.

Noii acționari au anunțat, inițial, că nu iau în calcul decât în cazuri excepționale să colaboreze cu glorii ale roș-albilor, iar Eugen Voicu a transmis acum că tehnicianul în vârstă de 77 de ani este unul dintre oamenii pe care și-i dorește alături.

„Noi nu am avut timp: am stins atât de multe incendii, am alergat în atât de multe direcții, încât din păcate am neglijat relația cu suporterii, cu fostele glorii dinamoviste… Nu am avut timp, efectiv, dar acum o să reparăm acest lucru. 

Aici chiar aș vrea să fac o mențiune. Când am spus la un moment dat în prima conferință de presă că nu vrem ca gloriile să aibă funcții executive în club nimeni nu s-a uitat la continuarea frazei pe care am spus-o, că vor fi cu siguranță și excepții. Respectul și tratamentul pe care vrem să îl acordăm lor sper să crească de la o zi la alta. 

(n.r. discutați cu glorii în acest moment?) Ce pot să vă spun este că am avut o întâlnire cu domnul Mircea Lucescu. Ne-am cunoscut, dânsul înțeleg că e foarte posibil ca la anul să se întoarcă în România și a rămas că rămânem în contact și încercăm să punem umărul împreună. Cu experiența pe care o are ar fi formidabil să reușim să îl convingem să ne stea alături”, a declarat Eugen Voicu, la EXCLUSIV DINAMO.

Publicat: 20 07. 2023, 17:27