All-in la Dinamo. Zeljko Kopic, manager general. Antrenează, face transferurile, iar mai nou se va ocupa și de organizarea și monitorizarea centrului de copii și juniori. Anunțul lui Eugen Voicu: „Ne va ajuta foarte mult. O să facem un manual”. VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Prezent în emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, Eugen Voicu a atins și subiectul sensibil al centrului de copii și juniori de la Dinamo.

Acționarul Red&White a dezvăluit că, începând cu noul sezon, acest segment va avea parte de o mai mare atenție, iar Zeljko Kopic, cel care a făcut parte din conducerea academiei celor de la Dinamo Zagreb, se va implica în dezvoltarea sectorului juvenil.

Kopic, all-in la Dinamo. Antrenorul are fișa postului de manager general. Eugen Voicu a anunțat că tehnicianul croat se va ocupa și de centrul de copii și juniori

Eugen Voicu a admis lipsurile de la CCJ SC Dinamo 1948 SA și a promis că această zonă a clubului va avea parte, în viitorul apropiat, de o mai mare atenție și investiție.

„E mult de lucru la centrul de copii și juniori, trebuie refăcut totul din temelii și lucrăm la acest proiect. Nu știu, cât de curând poate o să facem niște anunțuri de noi antrenori, dar acolo, începând cu noul sezon competițional, lucrurile vor arăta cu totul altfel, pentru că vom face proceduri și metode, vom face un manual să-i spun așa, pe care trebuie să-l respecte cu toții și aici actualul antrenor, domnul Kopic, ne va ajuta foarte mult pentru că are o experiență în spate la centrul de copii și juniori de la Dinamo Zagreb, care este de referință în Europa”, a transmis Eugen Voicu.

Întrebat în ce va consta implicarea antrenorului de prima echipă, omul de afaceri a spus că tehnicianul croat o să implementeze metodologii de lucru și va monitoriza activitatea centrului.

„Cu metodologie, cu raportări, se va implica, va monitoriza. Da, da, se va implica. Evident!”. 

În timp ce speră la asocierea cu clubul sportiv, Dinamo caută și un teren pentru juniori. „Câinii” mici s-ar putea muta în nordul Bucureștiului, conducerea se gândește să preia o bază sportivă

Cu puștii trimiși în capătul cartierului Pantelimon – Baza Ion Țiriac- sau, mai rău, la Dobroești, conducerea clubului sondează ideea de a prelua, cumpăra, închiria și moderniza o bază sportivă din nordul capitalei. Conform informațiilor ProSport, în acest moment ar exista două ținte la nivel de idee, un complex de lângă podul Băneasa și o bază care aparține Universității Româno- Americane. Eugen Voicu, deși nu a dorit să intre în subiect, a confirmat informația.

Sunt mai multe variante, o să vedem ce alegem și, la final, o să investim acolo unde se potrivește mai bine pentru club. Da! Pe de altă parte, cine știe, poate reușim, nu știu cât de curând, nu depinde neapărat de noi, să facem acea asociere cu Clubul Sportiv Dinamo și, la un moment dat, să reușim să facem o singură academie. Ăsta ar fi idealul pentru noi”.  

În acest sens, ProSport a aflat că de curând a avut loc o întâlnire între Andrei Nicolescu, Eugen Voicu, Dan Gătăianțu și Ionuț Lupescu, respectiv Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv Dinamo, ședință în care au fost discutate anumite aspecte ale unui plan comun în ceea ce privește academia. Fostul internațional le-a prezentat acționarilor parte din planul său legat de academia CS, proiectul conceput și propus la sfârșitul anului trecut pentru dezvoltarea centrului din „Ștefan cel Mare”, însă, din informațiile noastre, discuțiile nu au depășit caracterul informal, urmând ca, după ieșirea SC Dinamo din insolvență, să fie reluate tatonările dintre părți pe marginea acestei colaborări.

O să acordăm o mare atenție academiei de copii și juniori și vă rog să o luați foarte serios ce spun” – Eugen Voicu, acționar Red&White

Publicat: 25 03. 2024, 15:29
Actualizat: 26 03. 2024, 09:44