Sorin Cârțu, șters din istoria Craiovei Maxima! Portretul marelui internațional a dispărut din centrul Băniei | VIDEO+FOTO EXCLUSIV

Echipa ProSport prezentă la meciul dintre FC U Craiova și Universitatea Craiova a observat că portretul lui Sorin Cârțu, pictat în centrul Băniei, a dispărut complet din parcul „Marin Sorescu”. Totul după ce, în iulie 2020, Peluza Sud 1997, galerie care susține FC U Craiova, a vandalizat portretul fostului mare jucător al Științei.

  • Reporterii ProSport sunt la Craiova și vă transmit cele mai noi informații de la Derby-ul Băniei!

În iulie 2020, pictura murală amplasată în centrul municipiului Craiova, care îl înfățișa pe fostul internațional Sorin Cârțu, a fost vandalizată de ultrașii echipei lui Adrian Mititelu. Aceștia au aruncat cu vopsea neagră pe zidul pe care era realizată pictura.

Astfel, pictura realizată la inițiativa Peluzei Nord, care susține Universitatea Craiova, n-a mai fost adusă la viață și s-a preferat de această dată să se dea cu o mână de vinarom pe zidul respectiv.

Totuși, pe un alt zid din apropiere au rămas intacte picturile cu chipurile lui Nicolae Tilihoi și Zoli Crișan, după cum se poate observa și in imagini.

Fanii FC U Craiova, în război cu Sorin Cârțu!

Sorin Cârțu pare să fie principalul inamic al suporterilor care susțin FC U Craiova, echipă nou promovată în Liga 1 și patronată de familia Mititelu. În urmă cu câteva zile, gardul casei lui Sorin Cârțu a fost vandalizat din nou de mai multe persoane necunoscute. Fostul mare internațional român a mers la Poliție unde a depus plângere și așteaptă acum să se ia măsuri.

Marea problemă e reprezentată însă de lipsa de încredere pe care Cârțu o are în autoritățile locale. Totul din cauza faptului că anul trecut a pățit același lucru, iar Poliția n-a identificat autorii nici până la această oră, conform spuselor lui Sorin Cârțu.

Mesaje deplasate pe gardul casei lui Cârțu!

Ultrașii echipei patronate de Adrian Mititelu s-au deplasat la locuința lui Sorin Cârțu din Craiova și i-au vandalizat gardul președintelui de la Universitatea Craiova. „Nu uităm, nu iertăm”, „Mori!”, „Cârțu = Sifon” și „CS U = Clonă” sunt mesajele scrise de către suporterii lui U Craiova 1948 pe gardul lui Cârțu.

Gardul vandalizat de la casa lui Sorin Cârțu

„Am fost la poliție, dar încă nu am primit vreun răspuns nici pentru plângerile anterioare pe care le-am făcut. Îi auziți pe ăștia: «A început războiul, a început lupta». Domnilor de la autorități ieșiți, bă, la război sau ce trebuie să faceți voi ca să aplanați situația. Nu să stați. Uite, eu spun acum, nu mai veniți, mă, noaptea, atacați ziua, că nu vă face nimeni nimic.

 

Veniți ziua și fără mască, că nu vă face nimeni nimic. Eu normal că mă duc la poliție dacă vii la mine cu fața acoperită, vino, mă, fără mască, dacă ai ceva să-mi spuni. Ai curaj? Vino, mă, și vorbește. Nu noaptea ca vagabonții, ca haiducii. Ce-i asta? Suntem în anul 2021, mă” – Sorin Cârțu, la PRO X

Publicat: 03 10. 2021, 15:19
Actualizat: 03 10. 2021, 16:20