Gigi Becali, izolat în perioada pandemiei: „Pentru bogați e mai ușor, că au curtea mare. Mai greu e tot pentru săraci”. Când crede că se va putea ieși din case: „Se va face o minune”

Gigi Becali, patronul FCSB, e izolat în casă pe perioada pandemiei COVID-19. Autorităţile au anunţat încă un deces din cauza coronavirusului, bilanţul în România fiind de 115 decese.

„Eu stau în casă, respect legea. Pentru bogați e mai ușor, că ai curtea mare. Mai greu e tot pentru săraci. Eu cred că trece repede și vom putea merge la biserică de Paște, la Înviere.

Așa sper eu, că va face Domnul o minune. Noi suntem o țară ortodoxă și fiecare sat și fiecare oraș au un înger păzitor. O să vedeți că se va face o minune”, a spus Gigi Becali, la Pro X.

Patronul FCSB a continuat: „Dădea lumea mii și mii de euro pe genți, mașini și palate. Vai de capul nostru! Eu voiam să le cumpăr fetelor mele o mașină cadou. Dar, hopa!, m-am retras”.

Becali are o explicație și pentru preoții care s-au infectat cu noul coronavirus: „Cine știe cum s-au împărtășit ei. Dacă te împărtășești nedrept, necurat, e mai rău. Mai bine nu te împărtășești!Atenționez pe toată lumea! Focul îi arde mai tare pe cei nevrednici”.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că vârful epidemiei de coronavirus, în România, ar putea avea loc în perioada 20 aprilie – 1 mai. „Sunt păreri împărţite, dar cele mai multe păreri converg spre un vârf al epidemiei între 20 aprilie – 1 mai. Astea sunt evaluări fiind vorba de un virus imprevizibil. Este foarte greu de făcut predicţii. Suntem pregătiţi, urmărim cu atenţie fiecare zonă.

Noi am luat măsuri când puţine ţări europene luau…Am fost criticaţi pentru asta, când am dispus măsura carantinei, izolării, am fost criticaţi pentru faptul că am suspendat cursurile şcolilor şi universităţilor, am fost criticaţi pentru că am suspendat zborurile spre ţările din Zona Roşie, dar iată că am luat măsurile cu spirit de anticipaţie şi a dus la un rezultat care este evident pentru orice om care vrea să vadă realitatea. Un rezultat care arată că România are un număr relativ mic, comparativ cu alte ţări în materie de persoane diagnosticate pozitiv, în materie de răspândire a virusului, în materie de persoane care au decedat. Chiar dacă măsurile au fost mai severe, mai aplicate poate când poate alţi actori guvernamentali nu ar fi luat decizile”, a declarat Ludovic Orban, la Digi24.

Publicat: 03 04. 2020, 08:45