Denis Alibec l-a impresionat pe Mirel Rădoi în meciul dintre România și Irlanda de Nord: „Mi-a plăcut foarte mult!”

Mirel Rădoi a surprins prin titularizarea lui Denis Alibec, iar selecționerul României a fost mulțumit de modul cum atacantul a jucat cu Irlanda de Nord, în prima etapă din Liga Națiunilor.

Conștient că trebuie să impresioneze la națională pentru a prinde un contract bun în străinătate, Alibec a fost aproape să aducă victoria României. Jucătorul Astrei Giurgiu a trimis în bară, imediat după golul înscris de Whyte.

Mirel Rădoi: „Alibec mi-a plăcut foarte mult!”

„Sunt mulțumit de evoluția lui, de implicarea la antrenamente și în grup. Mi-a plăcut foarte mult că a încercat să se implice foarte mult în grup și jucătorii simt asta și apreciază asta la tine”, a spus Mirel Rădoi la conferința de presă, după ce l-a titularizat pe Denis Alibec cu Irlanda de Nord.

„Ne pare foarte rău. Nu mă așteptam în nicio clipă să nu luăm cele 3 puncte. Ăsta este fotbalul. Trebuia să mai marcăm o dată și alta era soarta meciului. I-am dominat, 90 de minute mingea a fost doar la noi, dar așa este fotbalul. Se întâmplă să iei gol dintr-o ocazie.

Nu a vrut să intre mingea. Probabil a fost vina noastră pentru că nu am dat mai bine la poartă. Sperăm ca la meciul cu Austria să intre mingea în poartă. Și noi am demolat-o pe Irlanda și degeaba, a fost 1-1. Am jucat fotbal. Toată echipa și-a dat viața pe teren, dar atât s-a putut. Mergem mai departe. Am jucat mult mai ofensiv și așa cum trebuie să joace România”, a spus Denis Alibec la Pro TV, după remiza de pe Arena Națională.

În următorul meci din Liga Națiunilor, România va da peste Austria, în deplasare. Partida se va disputa luni, de la ora 21:45, la Klagenfurt.

Austria a bătut-o vineri seara pe Norvegia, scor 2-1, după un meci pe care l-a dominat clar.

Publicat: 05 09. 2020, 00:55
Actualizat: 06 09. 2020, 02:13