Dan Petrescu a avut dreptate! Dinamo Zagreb este aproape de un transfer fabulos în La Liga

La conferința de presă de înaintea partide CFR Cluj – Dinamo Zagreb, din turul 2 al preliminariilor Ligii Campionilor, Dan Petrescu a vorbit despre diferența uriașă dintre campioana României și cea a Croația. „Bursucul” a evidențiat faptul că Dinamo Zagreb își mărește considerabil puterea financiară, în fiecare perioadă de mercato, cu vânzarea de jucători în campionatele „tari” ale Europei.

La doar o zi după afirmațiile lui Dan Petrescu, presa din Croația a anunțat că Dinamo Zagreb este foarte aproape să-l vândă pe atacantul Damian Kadzior (28 de ani) la Eibar, în La Liga.

Dinamo Zagreb este pe cale să vândă un jucător în La Liga

Cotidianul Sportnet susține că Damian Kadzior este foarte aproape de o plecare la Eibar, iar suma de transfer nu este una mică.

Conform sursei citate, suma de transfer pentru atacantul, în vârstă de 28 de ani, începe de la două milioane de euro, însă oficialii lui Dinamo Zagreb ar vrea să obțină mai mult de pe urma acestei mutări.

Eibar a terminat sezonul trecut pe locul 14 din La Liga, cu 42 de puncte obținute.

Declarația lui Dan Petrescu de înaintea partidei CFR Cluj – Dinamo Zagreb

„E clar că Dinamo Zagreb are cel puțin 90 la sută șanse. E echipa favorită, are buget extraordinar, iar fotbalul croat e în fața României cu 22 de ani și la nivel de echipă națională și la nivel de cluburi. Unde se duc ei și unde ne ducem noi. Și ei vând jucători de 70 de milioane, noi nu vindem pe nimeni. Noi tot zicem că îl vindem pe ăla cu 12, cu 15, cu 17, dar nu vindem pe nimeni. Jucătorii români nu joacă nicăieri și jucătorii croați joacă la Barcelona și Real Madrid. Noi toți ne dăm cu părerea, dar niciunul nu spunem adevărul. Fotbalul croat e de 100 de ori peste fotbalul românesc. Voi tot timpul spuneți că exagerez. Când am fost noi la ultimul mondial? Croația pe ce loc a fost la ultimul mondial? Putea să fie campioană mondială? Știți câți jucători vând anual cei de la Dinamo Zagreb și pe câți bani? Și CFR în ultimii 5 ani de câți bani a vândut?”, a declarat Dan Petrescu.

Partida CFR Cluj – Dinamo Zagreb se va disputa miercuri, 26 august, de la ora 21:00. Meciul poate fi urmărit la TV pe Digi Sport și Look Sport sau în format live text pe www.prosport.ro.

Publicat: 26 08. 2020, 17:25