Ce surpriză pentru jucătorii Rapidului! Mesaj special de la ultimul marcator cu FCSB: „Încă mai știu ce spuneau când întâlneam Steaua” | VIDEO

Rapidiștii nu pot uita marea victorie cu FCSB, din urmă cu mai bine de șase ani, iar Marcel Gecov, fotbalistul care înscria atunci în Ghencea, a avut un mesaj special pentru giuleșteni.

Cehul a înscris împotriva roș-albaștrilor și a adus victoria Rapidului în februarie 2015, scor 1-0, iar acum a mărturisit că le ține pumnii giuleștenilor în derby-ul cu FCSB.

Meciul dintre Rapid București și FCSB se va disputa duminică, 15 august, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în cadrul etapei a cincea din Liga 1, iar partida este Live Video Online pe prosport.ro.

Marcel Gecov, mesaj special pentru rapidiști: „Sper să câștigați!”

Retras din fotbal înainte să împlinească vârsta de 30 de ani, Marcel Gecov i-a surprins pe fanii Rapidului cu un mesaj special înaintea derby-ului cu FCSB, la care sunt așteptați peste 35.000 de spectatori.

Fostul mijlocaș n-a uitat victoria din Ghencea și golul pe care l-a marcat împotriva roș-albaștrilor, iar duminică va fi fanul giuleștenilor, în meciul programat pe Arena Națională, de la ora 21:30.

„Mesajul meu este simplu. Bucurați-vă de meci, dați ce aveți mai bun. Vă doresc succes, sper să câștigați. Fanii Rapidului sunt printre cei mai buni. Îi salut. Încă mai știu cuvintele, ce spuneau când întâlneam Steaua, dar nu le pot spune. Sper ca la finalul meciului vor cânta împreună și vor câștiga. Succes”, a spus Gecov, pentru clubul Rapid, înaintea marelui meci de pe Arena Națională.

Rapid – FCSB se joacă azi, ora 21.30, în etapa a 5-a din Liga 1, pe Arena Națională, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Publicat: 15 08. 2021, 19:44
Actualizat: 15 08. 2021, 19:45