Antrenorul lui ȚSKA Sofia, pus pe glume înaintea duelului cu CFR Cluj. „Vrem să marcăm două goluri în primele două minute”. Tehnicianul bulgar, vorbe măgulitoare despre campiona României

Mai sunt aproape 24 de ore până la duelul dintre ȚSKA Sofia și CFR Cluj, primul meci pentru campioana României din Grupa A a Europa League. Antrenorul echipei bulgare este opusul lui Dan Petrescu. A spus că șansele sunt egale și că echipa lui va încerca să joace ofensiv. A avut chiar puterea să glumească, la conferința de presă desfășurată înaintea confrunătării europene.

Bulgarii de la ȚSKA Sofia sunt foarte optimiști înaintea partidei cu CFR Cluj din Europa League. Antrenorul echipei a spus că fotbaliștii lui nu se tem de campioana României și a explicat că nu va aborda o tactică defensivă.

„Vom încerca să ne facem jocul și să ținem cât mai mult mingea la noi. CFR Cluj este o echipă foarte agresivă, dar vom încerca să o facem să ne respecte. Noi vrem să marcăm două goluri în primele două minute, dar nu știu dacă vom reuși.

Nu vom accepta ca meciul să joace în jumătatea noastră și vom încerca să punem presiune pe adversar”, a declarat Stamen Belchev.

Echipa lui Dan Petrescu, lăudată în Bulgaria

ȚSKA Sofia a sacrificat rezultatele din competiția internă în dauna calificării în grupele Europa League. În campionat nu a mai câștigat de cinci meciuri, dar în Europa a mers ceas și s-a calificat după ce s-a impus în duelurile cu BATE Borisov, B36 Torshavn și Basel.

„Aștept meciul cu mare nerăbdare, dar nu vreau tensiune și emoții la echipă. Trebuie să avem încredere, să arătăm perseverență și să jucăm ca în meciurile cu BATE și Basel. CFR Cluj este o echipă puternică, dar îi știm și punctele bune și cele slabe.

Vom încerca să profităm de calitățile noastre și să neutralizăm punctele forte ale adversarului. Cred că șansele sunt egale”, a mai spus tehnicianul bulgar.

ȚSKA Sofia – CFR Cluj se va juca cu specatori

Partida de la Sofia se va juca cu spectatori. Ministerul Sănătății din Bulgaria a deschis stadioanele, în plină pandemie, dar arenele nu pot fi ocupate decât în proporție de 30 la sută. La duelul cu CFR Cluj pot intra aproximativ 13.000 de suporteri, iar aproape toate biletele au fost deja vândute.

„Vom lupta pentru fiecare punct din primul până în ultimul moment. Ne simțim foarte bine pe stadionul nostru și sper să fim la nivelul așteptat de fanii noștri”, a mai spus Stamen Belchev.

Publicat: 21 10. 2020, 16:38
Actualizat: 22 10. 2020, 10:17