FC Rapid eSports organizează un turneu de FIFA pe PlayStation dedicat suporterilor giuleșteni. Detalii despre turneu și cum te poți înscrie

Titlul FIFA 22 este, fără dar și poate, cel mai popular și apreciat simulator de fotbal la nivel global. Jocul este disponibil pe platformele PC, Playstation, Xbox & Nintendo, iar prețul pornește de la 300 RON în clipa lansării. Pentru a le oferi gamerilor un conținut cât mai competitiv și diversificat, EA Sports lansează, anual, o nouă ediție de FIFA.

 Evenimentele dedicate FIFA 22 nu lipsesc nici din România, țara noastră având o mulțime de jucători talentați la FIFA. După succesul cu eLiga 1, multe echipe profesioniste din România și-au dedicat o parte din club secțiunii de sport electronic. Un caz concret este F.C Rapid, ce a reușit înființarea unei echipe de eSports și, ulterior, organizarea a multor turnee și evenimente.

Jucătorii ce vor să se înscrie în acest turneu, o pot face, în mod gratuit, folosind acest link. De asemenea, puteți accesa și regulamentul competiției.

Noul turneu, dedicat suporterilor rapidiști, va avea loc în data de 18 iunie și se va juca într-un sistem online. Totuși, marea finală va avea loc direct pe stadionul echipei, pe cele mai performante componente de gaming. Așadar, avem parte de un turneu ce combină ideal mediul online de gaming cu fotbalul real.

Cum se va disputa turneul organizat de FC Rapid eSports și ce sponsori participă

Toate meciurile se vor disputa pe varianta de Playstation 4. Modul de joc este cel de FRIENDLIES, acolo unde gamerii vor juca cu echipa Rapid București, în modul OVR general de 90. Așadar, toți fotbaliștii vor avea atribute identice.

Organizatorii au pregătit și un club de Discord unde se vor oferi, în mod constant, informații despre turneu.

Premiile vor fi atribuite primiilor trei jucători din competiție, fiind oferite atât de echipa Rapid, cât și de sponsorii Rapid eSports. De asemenea, toți jucătorii înscriși vor beneficia și de reduceri pentru produsele oferite de parteneri.

Lista completă de sponsori și parteneri pentru acest eveniment este FC Rapid 1923, Club Sportiv Rapid București,  PC Garage, AGON by AOC,  AQIRYS,  PSXbox – Inchirieri Console PlayStation 4 si Xbox,  Pop Cola, FIFA Nation, Severin si Gunar Optiks Romania.

Publicat: 16 06. 2022, 20:05
Actualizat: 17 06. 2022, 13:20