Noutati la ESL Arena 2

Dupa succesul inregistrat la prima editie, ESL Arena 2 aduce si cateva noutati. Organizatorul evenimenului, ESL Romania a hotarat sa mareasca numarul jocurilor pentru care au loc finale. In afara de consacratele FIFA 2008, Counter Strike 1.6, Warcraft DotA si Trackmania Nations Forever, ESL Arena 2 ii va aduna la start si pe cei mai buni jucatori de Unreal Tournament III, Call of Duty 4 si Warcraft 3: The Frozen Throne.

Locatia aleasa pentru ESL Arena 2 aduce si ea un plus de noutate si dinamism. Continuand traditia inceputa cu Intel Friday Night Game, Hollywood Multiplex va gazdui competitia profesionistilor intr-una din salile de cinema, iar zona de freegaming va fi amplasata pe holurile cinematografului. Astfel, una dintre salile de cinema se va transforma in zona de competitii unde oricine va putea sa urmareasca pe ecranul salii ce se intampla pe monitoarele gamerilor, iar holurile vor fi o uriasa sala de jocuri unde amatorii isi vor putea testa abilitatile.

Mai multe detalii pe www.esl.eu/ro

Publicat: 19 11. 2008, 23:00
Actualizat: 20 11. 2008, 12:02