S-a lansat Echipa Anului în FIFA 22! Gamerii modului Ultimate Team pot obține cele mai bune carduri din joc

Fiind vorba despre cel mai popular mod de joc, cât și de o sursă importantă de venit pentru companie, Ultimate Team din FIFA 22 reprezintă o prioritate pentru echipa de la Electronic Arts. În acest mod de joc, gamerii încep de la 0, cu o echipă de bază. Apoi, în funcție de preferințe, buget și alte aspecte, jucătorii își completează echipa ideală de FUT.

Un conținut diversificat în modul Ultimate Team este elementul cheie al acestui mod de joc, aceasta fiind metoda prin care EA Sports le oferă gamerilor cât mai multe variante pentru a obține carduri. Gamerii pot obține jucători prin diverse metode, iar prin cele mai populare se află recompensele din pachetele promoționale, respectiv achiziționarea directă de pe piața de transfer. De asemenea, EA Sports introduce și diverse SBC-uri și carduri gratuite pentru a menține acest mod unul cât mai interesant.

Pe lista celor mai iubite evenimente, Team Of The Year se află în top. Practic, în fiecare ediție a jocului, producătorul lansează o echipă formată din cei mai buni jucători ai anului trecut, oferindu-le niște carduri senzaționale. Atributele ajung la un OVR general de 95+, iar prețurile ajung chiar și la 2, 3 sau mai multe milioane de monede. Așadar, discutăm despre cele mai eficiente și productive carduri din modul Ultimate Team.

Echipa Anului în FIFA 22! Gamerii modului Ultimate Team pot obține cele mai bune carduri din joc

Cardurile nu au fost încă introduse în joc, acestea urmând să fie lansate în modul Ultimate Team. EA a selectat 80 de opțiuni pentru procesul de vot, inclusiv portari, fundași, mijlocași și atacanți. Gamerii au putut vota cea mai bună echipă, iar aceasta va fi lansată în FIFA 22!

Lista TOTY din FIFA 22

  • Gianluigi Donnarumma (96-rated)
  • João Cancelo (94-rated)
  • Rúben Dias (97-rated)
  • Marquinhos (95-rated)
  • Achraf Hakimi (93-rated)
  • Kevin De Bruyne (96-rated)
  • Jorginho (97-rated)
  • N’Golo Kanté (96-rated)
  • Kylian Mbappé (97-rated)
  • Robert Lewandowski (98-rated)
  • Lionel Messi (98-rated)

 

 

 

 

 

Publicat: 22 01. 2022, 13:59