Nu îl ucideți pe Colțescu, prefăcuților, ca să vă spălați voi păcatele! Editorial dur al lui Andrei Trifan

O seară obișnuită de Liga Campionilor pentru noi, românii, înseamnă o seară liniștită. Au avut grijă alții ca nicio echipă de-a noastră să nu mai aibă acces la gloria, frumusețea și banii din cea mai frumoasă competiție de fotbal. În mod normal, toată atenția era îndreptată spre magicul și deja eternul derby al orgolioșilor și înzestraților Messi și Cristiano Ronaldo.

Undeva, în plan secund, la Paris, o brigadă de arbitri români conducea meciul PSG – Bașakșehir. De nicăieri, a izbucnit cel mai mare scandal cu tentă rasistă din istoria Champions League.

Sebastian Colțescu i-a spus lui Ovidiu Hațegan două cuvinte care au declanșat o adevărată nebunie: „Ăla negru”. Ce a urmat este exemplul perfect a ceea ce înseamnă epoca modernă de comunicare în masă. Linșajul unui om. Dar cine mai stă să se gândească în acele momente că și Colțescu este un om?

Sunt sătul de lupi moraliști! A greșit Sebastian Colțescu? Vorbeam azi-noapte cu un nume uriaș al fotbalului românesc și îmi oferea spre comparație un exemplu. Dacă pe bancă erau doar jucători de culoare și unul singur era alb, iar Colțescu ar fi spus „Ăla alb”, despre ce am fi vorbit noi? S-ar mai fi oprit lumea în loc? Discriminarea, domnilor, nu este față de o singură culoare a pielii.

Detest rasiștii. E și ăsta un fel de rasism? Nu știu, dar e purul adevăr. Niciodată, de când mă știu, nu am avut impresia că pigmentul îți dă drepturi în plus sau îți ia din ele. Dar acum, când văd atâția ipocriți cum latră ca niște câini turbați, mă ia greața.

Cred că testările psihologice trebuie făcute temeinic în rândul arbitrilor, pentru că sunt oameni care decid destine prin hotărârile pe care le iau pe teren, iar presiunea la care sunt supuși, mai ales cei dintre băncile de rezervă, este uriașă. De aceea, e vital ca un arbitru de Liga Campionilor să aibă o putere de a discerne între rău și potențial rău ridicată. Sunt de acord că totul putea fi evitat, dar cât de grav a greșit, de fapt, Sebastian Colțescu?

Sunt sătul de lupii moraliști! Unde erați, înveninaților, când românii erau făcuți țigani, chiar acolo, la Paris? Sau când națiunea noastră era batjocorită în Italia? Sau când austriecii ne făceau mâncători de lebede? De ce francezii pot face referire, cu distincție, la „un joueur noir”, iar un român, într-o discuție cu un coleg de-al lui, fără să aibă nimic peiorativ în afirmație, să fie ostracizat pentru un cuvânt determinant identic?

Cum să accepți lecții de moralitate de la un dictator ca Erdogan? A ajuns să vorbească despre drepturile omului tocmai el, care are în spate mii de victime în acest sens!

Colțescu, „ăla alb”, are și el drepturi. Dreptul de a fi greșit. Dreptul de a fi nevinovat în intenție, dar vinovat în percepție. Dreptul de a fi judecat de cei în măsură să o facă și de a fi exclus din arbitraj, dacă a încălcat regulile.

Toate aceste atacuri pot distruge un om. Și îl pot face să recurgă la gesturi necugetate. Atunci când toată lumea e împotriva ta și ajungi peste noapte un criminal al corectitudinii politice, dacă ai un psihic mai slab, poți ceda. Trecutul lui Colțescu, din această perspectivă, e unul sensibil. Nu îl ucideți, prefăcuților, ca să vă spălați voi păcatele!