„Am uitat sensul democrației”. Cine și cum conduce lumea?
Duminică seara la meciul Chelsea – Manchester United stadionul a fost plin. Englezii au de câteva luni bune 40 – 50.000 de cazuri de infectări noi pe zi. Valul 5 le bate la ușă dacă nu cumva ia luat de mult. Duminică seara la meciul U Craiova – FCSB stadionul era aproape gol. Nu știu dacă în tribune se aflau măcar cei 30% pe care îi permite legea. La noi abia a trecut valul 4 și cu tot Omnicronul care încă nu și-a făcut simțită prezența, valul 5 e departe.
Uitându-ne la cele două stadioane stăm și ne întrebăm care e logica acestor măsuri, de restricție pentru unii, de relaxare pentru alții. Îmi veți spune că diferența o face vaccinarea. Aș putea fi de acord și cu asta dacă nu aș ști că pe stadioanele din România au acces doar cei vaccinați și cei trecuți prin boală.
În răstimpul care a rămas până la răspândirea noii tulpine, până la instituirea noilor măsuri luate în pripă și cu frică ar fi bine ca ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și ministrul Sportului, Eduard Novak să stea la aceeași masă și să discute despre felul în care să se desfășoare meciurile de fotbal și celelalte competiții sportive.
„Am uitat sensul democrației”. Cine și cum conduce lumea?
De la începerea pandemiei ne-am săturat de măsuri care nu au nicio logică, niciun temei, cele mai multe sunt simple încropeli, rezultatul gândirii unor autorități (Guverne, Președinți, Prim-Miniștrii) care iau măsuri haotice, la întâmplare, la ghici cum se spune, nemaivorbind că drepturile și libertățile individuale sunt pur și simplu trecute pe ultimul loc sau, și mai simplu, sunt călcate în picioare.
„Am uitat sensul democrației” scrie în Le Figarro sociologul Mathieu Bock-Côté.
„Democrația liberală, teoretic, se presupune că se bazează atât pe suveranitatea populară, cât și pe apărarea libertăților publice. Dar mai este așa? Prima este descalificată ca o tiranie a majorității, care ar trebui întotdeauna limitată, constrânsă, inhibată, prin reeducarea ei pentru a o elibera de prejudecățile și stereotipurile sale care i-ar părtini viziunea asupra comunității.
„Maschează apariția unei forme de oligarhie”
Cât despre libertățile publice, acestea sunt din ce în ce mai călcate în picioare în numele unui nou progresism, care nu se mai sfiește să vrea să îngrădească libertatea de exprimare până la sufocare, în numele luptei împotriva discursului instigator la ură. Mai mult, libertățile au fost transformate în „drepturi” militante, mobilizate de minorități generate de regimul diversitar și care nu încetează să strice colectivul, să-l distrugă.
Această retorică se găsește identic în aproape toate țările occidentale. Ea maschează apariția unei forme de oligarhie care pretinde că ordonează soarta umanității și a popoarelor care o compun în numele unei forme de știință divinatoare a progresului”, conchide sociologul francez.
Ce ar mai fi de spus după această demonstrație excepțională despre uitarea sensului democrației și, mai ales, despre cine și cum conduce lumea? Nimic.