Naționala de fotbal a statului eșuat, campioană mondială la poceală
Când a zis președintele Iohannis, slăvit fie-i numele-n veci, că România e un stat eșuat, lumea întreagă la minte a ridicat o sprânceană. Fără să nege veridicitatea spuselor, aceeași lume s-a întrebat cât cinism îți trebuie ca, în funcție fiind, să-ți faci țara de râs ca țăranul ofticat mârțoaga la târg. Răspunsul e mult cinism, ca să fiu scurt.
Nu despre politică fac eu scriere aici. Dar despre ce? Despre statul eșuat, pe toate palierele lui, cu accent pe fotbal, că d-aia public editorialul în ProSport și nu în revista de științe politice a căminului cultural…
CSA Steaua, entitate bugetară, și-a făcut echipă „profesionistă” de fotbal. Pe stadionul statului și pe bugetul Ministerului Apărării, niște generălime, frustrată că i-a luat Becali friptura din farfurie, a produs o invenție care a revoluționat lumea fotbalului mondial. Și acum, la vreme de război, în loc măcar să strige cu foc „Slava Ukrainî”, trage sfori politice, cu gălăgia aferentă la tv și pe rețelele sociale, să se schimbe legea. De ce? Să aibă valurile de suporteri ai „adevăratei Stele”, cam 300-400/meci, echipă de fotbal în caricatura poreclită Superligă.
Ei bine, echipa asta are un antrenor. Mă rog, un ocupant al băncii tehnice. Mândru ca măgarul la trăsură, bugetarul Daniel Oprița, angajat al Ministerului Apărării, a ieșit în față cu o declarație de bezna minții. Ca să-și satisfacă hoardele de barbari susținători care s-au bătut cu jandarmii, cu galeria adversă și cu tot ce le-a ieșit în cale, fostul atacant stelist a bombat pieptul și s-a declarat mândru că le-a asigurat „băieților” un teatru de război civil în mijlocul metropolei. Că la liga a patra nu aveau cu cine se cafti organizat. Ați auzit/citit, de atunci și până acum, vreo reacție a Ministerului Apărării la spusele propriului angajat? Oriunde pe planetă, presupunând că ar fi trecut cuiva prin cap să facă echipă de fotbal oștirii, numitul Oprița completa formulare la Forțele de Muncă și nu se mai apropia de vreo instituție de stat decât, cel mult, adus cu duba la audieri…
Circul s-a mutat la Târgu Jiu
N-a trecut săptămâna și circul s-a mutat din oraș, de această dată la Târgu Jiu. Acolo unde s-a exilat, pe termen limitat, „adevărata Universitatea Craiova”. Care a găzduit, mă rog, e un fel de a spune, „adevăratul Rapid”. Condus de „adevăratul căpitan”, degrabă săritorul la bătaie Săpunaru. Veșnic provocat, de parcă-i buricul pământului pe oriunde-i legitimat, „beneficiarul” celei mai mari și mai costisitoare suspendări din istoria fotbalului portughez (tot pentru bătaie), fapt care i-a adus și concedierea de la F.C. Porto, a făcut iar ce știe el ce e mai bine.
S-a scuipat cu jandarmii, s-a dat la ei și, când a ajuns pe tunelul vestiarelor, s-a luat la poceală cu unul de aceeași teapă cu el din tabăra adversă. Cam ca-n Giuleștiul de unde scapi (măcar) nescuipat doar dacă ești invizibil. După care a dat drumul unui întreg festival de autovictimizare, cu susținerea pe față a acționarului cu aspirații politice Dan Șucu și a unei întregi cohorte de avocați de ocazie cu interese mai mult sau mai puțin transparente la „regele canapelelor” aduse din China. Beneficiind de un întreg curent de opinie favorabil, pe considerentul că e unicul bărbat care-și apără nevolnicii pe care nu-i atacă nimeni, marele fundaș de fier, consacrat în fotbalul mondial drept exponentul curentului filosofic „Ia-l de pe mine că-l omor”, are pe conștiință mai toate golurile încasate de echipa a cărei banderolă o poartă, dar cine se mai uită la asta când gladiatorul de Giulești se ia-n pumni, în picioare și-n coate cu toți vrăjmașii?
Tragedia nu e că doi fotbaliști, unul retras, altul care nu pricepe că trebuia s-o facă deja, Oprița și Săpunaru, vorbesc, instigă și se comportă ca niște golani, ci că autoritatea, a statului și a forurilor fotbalistice diriguitoare, nu există. Jandarmii, demonizați la 10 august, au ajuns să ia șuturi în cur, flegme-n față și sprayuri lacrimogene în nas de la toți derbedeii, iar Federația și Liga dorm confortabil pe bani. Fix ca-n statul eșuat, cum zicea domnul ăla înalt de la Sibiu, pardon Hermannstadt…