Departe de carte

Din cauza diferenței de vârstă, Nicolae Mitea a ratat șansa de a-l întâlni pe Van der Sar la Ajax. Când marea speranță a lui Dinamo a fost ghidată înțelept spre Amsterdam, la 18 ani, Edwin Van der Sar avea aproape 33, cucerise tot ce se putea cuceri cu Ajax, trecuse pe la Juventus și juca la Fulham în așteptarea marii provocări pentru noi și noi trofee, Manchester United. Provocare venită la 35 de ani.

S-a retras în 2011, la aproape 41 de ani, după o finală de Champions League, pierdută în fața Barcelonei cu 3-1. N-a stat mult degeaba. Pentru că-l ducea mintea și i-a plăcut și școala, s-a orientat rapid spre un master de management în sport la Institutul Johan Cruyff.

„Multă lume m-a întrebat de ce nu m-am făcut antrenor de portari. Dar care mai era provocarea? Mi-ar fi fost prea ușor. Puteam să câștig o grămadă de bani dacă rămâneam Ambasador al lui Manchester United sau dacă deveneam imaginea vreunei mărci de bere. Dar eu mi-am dorit ceva diferit” – spunea Van der Sar în 2015, când avea deja 3 ani de experiență în funcția de Director de Marketing la Ajax.

Vali Moraru se întreabă într-un nou editorial: Este școala un factor perturbator pentru fotbaliștii tineri?

Și-a dorit să aducă la Ajax modelul de business, de management și de marketing de la United. Pentru că, atât cât a jucat acolo, a preferat să nu fie doar Portarul, uneori cel mai bun din Premier League și din Europa, ci și un burete care să absoarbă informații.

Asta înseamnă, de fapt, școala. Exercițiul de a accesa și de a procesa informații. Antrenamentul creierului. Și creșterea exponențială a numărului de opțiuni în diferite momente din viață. Dacă nu ai trecut prin școală ca gâsca prin apă, atunci ai acest exercițiu de a învăța permanent, de a folosi informațiile în beneficiul tău și al celor din jur, ai variante atunci când trebuie să iei decizii. Dacă dl. Van der Sar nu ar fi pus mâna cât de cât pe carte iar mintea lui ar fi rămas neprihănită, poate că ar fi avut aceeași carieră fabuloasă, nu știm, nu avem cum afla, dar sigur ar fi ajuns un bun antrenor cu portarii. Și nu CEO la una dintre cele mai importante corporații din Țările de Jos.

Școala nu a fost un factor perturbator pentru Socrates, doctor în medicină încă din timpul în care juca fotbal și doctor în filozofie după ce s-a lăsat. Nici pentru Oliver Bierhoff, licențiat în economie. Glen Johnson are o licență în matematică iar Juan Mata una în științele sportului și alta în marketing. Sigur, pot fi considerate excepții. Nimeni nu spune că fotbaliștii trebuie să facă mari facultăți. E foarte important să fii bun în meseria ta, să i te dedici, să încerci în fiecare zi să fii mai bun, tot mai bun. Doar că nu știu să fie vreo meserie în care școala să încurce. Ce faci dacă te accidentezi la 22 de ani și nu mai poți juca fotbal? Iar tu până atunci nu ți-ai antrenat decât mușchii și ”inteligența de joc”? Și-ai uitat de creier.

Arsene Wenger vorbește 7 limbi. L-o fi încurcat? Ar fi câștigat mai multe trofee dacă știa doar 6? Mircea Lucescu era celebru că-și ducea jucătorii pe la muzee, în deplasări. Iar acum, la 76 de ani, povestește cum își pregătește meticulous discuțiile cu jucătorii de la Kiev: ”Și nu vorbim doar despre fotbal!” – precizează Lucescu.

Moruțan are probleme de adaptare la Galata pentru că nu știe engleză. Ok, și-a luat mașină de ”pește”, l-ai beștelit pentru asta. Dar nu era frumos să ai puțină grijă de el? Să-i dai un sfat, să-l trimiți la cursuri de limbi străine sau să le faci la club, cu toți jucătorii?

Florine, decât să-l jignești pe puștiul de la FCSB, nu mai bine îl ajuți cumva? Dacă FCSB nu vrea, nu știe și nici nu poate, n-ar fi frumos să-i oferi tu, după scuze, o bursă sau ceva de genul ăsta? O bursă pentru cursuri de limbi străine. Sau de public speaking. Sau altceva ce l-ar putea dezvolta. Mă refer la Florin Prunea pentru că e cazul cel mai recent. Dar problema e generală. E simplu să spunem despre o mulțime de fotbaliști tineri: ”E talentat. Dar nu-l duce capu’, n-ai ce să-i faci!”

Și aici se termină toată implicarea. Nu-l ajută nici clubul, nu-l ajută nici impresarul, cine știe dacă părinții realizează că e nevoie de un astfel de ajutor… În schimb, îl ajută toți ”pretenarii” de conjunctură să-și distrugă potențiala carieră.

Din cauza diferenței de vârstă și a marilor diferențe din carierele lor, Van der Sar și Mitea nu s-au întâlnit la Ajax. Portarul s-a retras prea târziu pentru efemera sclipire a lui Mitea în fotbal. Nicky Mitea a încheiat socotelile cu Ajax în 2008 și, practic, a încheiat socotelile cu fotbalul.

Portarul mai mare cu 15 ani mai avea 3 ani de apărat la Manchester United. Van der Sar s-a întors la Ajax, dar Mitea dispăruse de pe radarul fotbalului. Totuși, dacă s-ar fi întâlnit? Ce și-ar fi spus? Pentru o schimbare majoră în cariera lui Mitea era deja cam târziu. De aceea, mi-aș fi dorit să se întâlnească atunci, când Mitea avea 18 ani. Să fi glumit în vestiar, să-l învețe Mitea puțină caterincă ieftină de București.

După care să-l ia Van der Sar deoparte pe Nicky al nostru și să-i fi spus părintește, așa, cu mintea lui de fotbalist dus puțin și pe la școală: ”Ești talentat, îmi place de tine, dar nu ajunge. Trebuie să muncești mult. Și la antrenamente, dar și la școală. Pune mâna pe carte și o să ajungi departe! Fii deștept, că proști sunt destui!”

Dacă ar fi cineva care să le dea niște sfaturi corecte puștilor de 16-19 ani care vor un rost în fotbal poate că semnificativ mai puțini dintre ei s-ar pierde în celebra zicere ”s-a născut talent, a murit speranță”.