Marele Derby

Dinamo – Steaua rămâne un derby. Știu, Florin Răducioiu, e greu de conceput că mai poate fi un derby în zilele noastre. Când totul e atât de diferit față de vremurile când jucai într-un asemenea duel. Ce mai are comun acest meci cu finala aia de Cupă în care dădeai numai tu 3 goluri? Așa e, doar numele, și acela cu destule semne de întrebare.

Dar pe afiș scrie Dinamo – Steaua, așa că e derby. Nu contează că e Liga a doua, nu contează că numele ascund doar niște umbre ale marilor echipe de altădată. Nu pare să conteze că mai există și alte Dinamo, nici că zeci de mii de oameni vin la stadion la meciurile FCSB și strigă „Forța, Steaua!”.

Pe la început de secol, când noi doar visam să avem o televiziune de sport, m-am nimerit prin Anglia și butonam teveul ca să văd și eu cum e „la ei”. Și-am dat peste ditamai sărbătoarea, era mare derby la Sheffield, în Championship: Wednesday vs United. Se juca la prânz, cum îi stă bine unui derby autentic englezesc, să poată merge familia la meci, să se bucure de maxima zilei și, apoi, să se poată retrage adulții în pub ca să întoarcă fazele pe toate fețele.

Editorial Vali Moraru! Marele Derby

Cele două echipe cunoscuseră și vremuri mai bune, se înfruntaseră și în prima ligă, dar derby-ul rămânea derby în orice condiții. Aproape două ore înainte de meci a fost spectacol la tv: live de la stadion, interviuri cu nume mari, povești cu legende ale celor două cluburi. Au urmat meciul propriu-zis și încă o oră de interviuri și analize ale partidei. Totul pentru că era vorba de un derby. Ar vrea și acum cei din Sheffield să mai împartă orașul în două sâmbăta la prânz, dar, cel puțin în acest sezon, e imposibil: United stă bine în vârful Championship, Wednesday e pe 4 în League One.

Așadar, e derby. Dinamo nu are vreo problemă morală să trateze ca pe ”marea rivală” ambele echipe care se consideră Steaua. Până și gramatica limbii române are dificultăți în tratarea subiectului. Marea rivală „e”, de fapt, două. A fost „El Clasico de România” în prima ligă cu FCSB, acum e „Unicul Derby” în liga a doua cu Steaua. „Unicul” devine o monedă cu două fețe, în funcție de adversar. Gramatica și logica se declară învinse. Cum ar trebui să facă și justiția.

E valabilă și reciproca: ambele „Stele” consideră că Dinamo e marea rivală istorică, deși FCSB are destul de puțini ani de viață, conform aceleiași justiții.

Realizăm despre ce vorbim? Realizăm despre ce anomalii batem câmpii de ani de zile? Care Craiovă e Craiova, care Rapid e Rapid, care Dinamo e Dinamo, care Steaua e Steaua… Cine a creat aceste anomalii? Noi, bineînțeles. Prin ce-am votat, prin ce-am acceptat, prin ce ne-a convenit pe moment, prin încovoiala arhetipală a șirii spinării în funcție de orientarea vântului. Culegem ce semănăm zilnic.

Ar mai fi ceva în comun între Dinamo – Steaua de pe vremuri și Dinamo – Steaua de acum: Steaua e tot a Armatei, a Statului. Iar Dinamo, deși nu e a Internelor, parcă ar vrea să mai fie. În lipsa soluțiilor firești, rezultatul atâtor lucruri nefirești petrecute la Dinamo de 30 de ani, parcă văd că Statul e marele și unicul salvator al acestui mare brand. Mulțumim din inimă!

„Pentru că FCSB e Steaua!”

La Sheffield, copiii își întreabă tații de ce țin cu United sau cu Wednesday. Și tații le argumentează cu istorie, pasiune, culoare. La noi, copiii întreabă nedumeriți:

• ”Tati, tu nu ții cu Steaua?”
• ”Ba da!”
• ”Și-atunci de ce ai luat bilete la meciul cu Anderlecht? Nu mergem la meciul cu Dinamo?”
• ”Pentru că FCSB e Steaua!”
• ”Și Steaua ce e? Și ce înseamnă FCSB?”
• ”Lasă, c-o să înțelegi tu cândva, când mai crești…”, se eschivează tatăl, ca să nu lase impresia că nici el nu mai înțelege nimic.

Până mai crește, copilul de la noi va căuta alte certitudini în viață și-l va compătimi superior pe copilul din Sheffield, un amărât care mestecă de emoții un fular roșu cu United sau unul albastru cu Wednesday, suferind ca un naiv pentru o echipă ce-a fost glorioasă cândva, în alt secol.