Generația următoare. Un viitor pentru România

Între Liechtenstein acasă și Macedonia de Nord, la Skopje, abia dacă e timp să scrii un text care să te împace cu propriul tău pesimism. 2-0 în Islanda, 2-0 cu Liechtenstein și în câteva ore vom afla dacă aceste victorii înseamnă ceva cu adevărat, sau am învins doar echipele de pe locurile 5 și 6 din grupă, noi rămânând cea de pe locul 4.

E o stare ciudată, până la meciul cu macedonenii, pentru că nici nu poți uita chinul acestui mandat cu Rădoi, nici nu ai cum să faci abstracție de cele șase puncte luate în două meciuri, puncte care te readuc în calculele pentru locul de baraj, care și acel baraj e urmat de alt baraj și uite că e în continuare foarte greu, tocmai atunci când părea ceva mai ușor. Unde suntem, atunci?

Pe un drum care încă duce la Mondial, dar care poate duce și la nașterea, în sfârșit, a unei bune echipe, cele două rezolvări suprapunându-se. În prima variantă, am obține locul doi în grupă, și am învinge apoi în ambele baraje, în cea de-a doua, chiar dacă nu am demonstra că avem acum puterea de a ne găsi la turneul final din Qatar, ne-am alege cu o echipă adevărată, care să nu mai rateze următoarele calificări. Ambele sunt de aplaudat.

Editorial Marius Mitran: Un viitor pentru România

Prezența după 24 de ani la Cupa Mondială nu  ar mai avea nevoie de argumente suplimentare în sprijinul ideii că, gata, am reușit, am ieșit din tunel, vom fi ce-am fost, ba chiar mai mult decât atât! Dar e mai puțin probabil să se confirme, din pricina celor două (dacă vom fi în stare să ajungem și la cel de-al doilea!) baraje cu adversari mult peste Macedonia, Armenia și Islanda, țintele noastre de doborât în momentul de față. Ar fi luna de pe cer, atinsă cu mâna, dacă am trece cu bine prin toate porțile acestui parcurs. Luna și doi bani jumate, cum credea Maugham.

Să ne oprim însă puțin asupra variantei cu șanse mai multe de a se întâmpla, cea în care nu vom fi în stare să depășim în această toamnă chiar toate obstacolele, dar ne-am putea găsi, totuși, în situația de a fi format o echipă. Asta ar însemna ca ea să confirme acum, la Skopje, plecând neînvinsă, pentru a bate apoi, acasă, Armenia și Islanda, precum și în Liechtenstein. Iar barajele, dacă vor fi, câte vor fi, să însemne mult în ideea însăși de a ne pune cu cei mari, de a ne încerca forțele azi, pentru a fi siguri că vom avea o echipă mâine.

Și eu cred că asta e cel mai probabil să se întâmple. Nu pentru că Rădoi ar fi încheiat căutările, iar pe autocarul selecționatei noastre nu mai scrie, mare, PROBE, ca la mașinile abia eliberate din fabrică, că încă scrie, ci pentru că gândurile și munca lui Hagi au început să prindă contur. Era să scriu “profețiile”, dar nu ar fi fost corect față de Gică. El nu e un Nostradamus, deși înregistrarea celebră în care vorbea de statui și de viitorul pârjol al fotbalului românesc ar putea să mă contrazică.

Omul deplin al acestui fenomen numit fotbal, Hagi, a construit, a crezut și a vorbit despre această generație care va merge, din nou, la un Mondial. O poate face în această toamnă, dar am convenit ceva mai sus, că e mai greu. Sau o poate face la următoarele turnee finale, conturând-se de acum în liniile esențiale, ca o continuatoare a celor mari, de aur ori de platină, cum au fost ele. Partidele cu Macedonia, Germania, Armenia și Islanda exact această certitudine ar trebui să ne ofere, dacă nu cumva chiar panta pentru calificarea în Qatar, pentru care avem speranțe puține, dar avem.

O bună echipă? O mare echipă, din nou? Nu e imposibil. Și iată de ce. Pentru început, să plecăm de la ceea ce a spus Hagi, în toți acești ani și, mai ales, să nu plecăm de lângă Hagi.
Să revenim însă la fapte. V-ați gândit, o clipă măcar, unde eram, în această grupă de calificare, fără fotbaliștii “made în Hagi”? Fără golul lui Toșca, de duminică seara (deși Toșca a trecut cel mai puțin pe la Viitorul!), fără pasa minunată a lui Ianis și fără reluarea lui Manea? Dar fără golurile lui Tase și Ianis din victoria cu Macedonia? Până și înfrângerea de la Erevan ar fi trebuit să aibă un alt destin, dacă Pușcaș nu ar fi aruncat peste bord cele două goluri ale lui Cicâldău.

Dar în martie, anul acesta, naționala de tineret, la Euro, ce-ar fi făcut, unde ar fi fost fără golurile lui Mățan și Andrei Ciobanu? Apoi, în vara care tocmai a trecut, în Japonia, am fi învins la Olimpiadă, Honduras? Fără Ciobanu, Ghiță, Ganea și nu doar fără ei?

Așadar, Manea, Ghiță, debutat și el de Rădoi, Toșca, Răzvan Marin, Cicâldău, Tănase, Nedelcu, Coman, Ianis. Concret să vorbim, pe fapte. Alături de alte mari talente, ca Nedelcearu, Rațiu sau Sorescu, bravo lui Rădoi pentru ei, și nu doar pentru ei. Împreună cu Man și Mihăilă, cu Ciobanu și Aioani, nu e așa că se vede altceva la Orizont?
Eu cred că da, iar povestea trebuie, din nou, scrisă, ca și adevărul, până la capăt.
Dacă nu vom merge la Mondial, acum, vom merge la Mondiale, curând.