Dică, totul sau nimic! „Chiar, de ce să fi făcut acest pas înapoi, atât de acut și de surprinzător?”
Ce resorturi interioare trebuie să se fi declanșat într-un om care a acceptat să meargă la ultima clasată din Supeliga, 9 puncte în 21 de meciuri, o singură victorie, la distanță de 12 puncte de primul loc care se salvează de la retrogradare? Nicolae Dică a ales varianta asta de supraviețuire prin CS Mioveni și cred că merită să mai rămânem puțin în starea asta de mirare.
EDITORIAL MARIUS MITRAN | Dică, totul sau nimic
Chiar, de ce să fi făcut acest pas înapoi, atât de acut și de surprinzător? Ce poate fi dincolo de tabloul cu punctele puține din clasament?
Multe, am impresia. Și cu cât sunt mai multe fapte decât calcule, începem să descoperim un om. Să redescoperim. Să ne amintim, nu e mult de atunci.
Nicolae Dică s-a despărțit acum două luni de FCSB, după ce o calificase în grupele Conference League, așa cum tot în dreptul lui trebuie pusă calificarea în primăvara europeană, la o dublă manșă cu Lazio, în Europa League, acum cinci ani. A fost secundul lui Rădoi la echipa națională, fără succes, așa cum fără succes s-a încheiat și ultimul mandat la FCSB. În dreptul lui intră acel 0-10 cu Silkeborg, ultimul loc în grupa europeană, dar și remizele cu Anderlecht, 2-2 la Bruxelles, 0-0 acasă, ba chiar și cele 70 de minute aproape, în care băieții lui au condus la Londra, pe West Ham United. Un antrenor care nu se sfiește să pună pe masă adevărul, în emisiuni la care vine mai degrabă să explice căderi decât victorii. Și vine, cu sinceritate, cu un soi de încăpățânare care te obligă să-l crezi că el crede. În definitiv, nu spunem toți că fotbalul e fix ca viața? Chiar și atunci când ești pe ultimul loc, iar oamenii nu știu ce știi tu.
Dică, acceptând o misiune de salvare aproape imposibilă, ne spune că știe el ce știe, că are încredere, că a venit ziua în care un miracol va răsturna toată gama confuză de rezultate și senzații de până acum. Va fi Rocky Balboa care îl va da jos pe Apollo Creed și va striga “Aadriaaan!” cu urmele loviturilor primite la vedere. Va fi? Meciul lui e la fel de greu, dar e greșit să credem că Dică nu va avea nimic de pierdut în cazul unui eșec.
Dimpotrivă, retrogradând cu Mioveni, Dică va rămâne pentru mulți cel cu 0-10, cel despre care s-a spus cândva că “nu știe nimic”, cel care nu a salutat la plecare și nu a înțeles ce-i cu el la venire.
Dar dacă va reuși?
Dacă ideile lui, pe care și le apără cu atâta îndârjire, vor răsturna munții și clasamentul? În fotbalul românesc rareori cineva s-a înhămat la o astfel de muncă, punând toate cărțile pe masă. Nicolae Dică, un foarte important fotbalist cândva, riscă să piardă meciul cu propriul destin la aceleași dimensiuni precum în dubla cu Silkeborg, iar așa ceva nimeni nu și-a asumat. În fotbalul nostru, dar și în cel de aiurea, formula de “totul sau nimic” e una pur teoretică, nimeni nu merge mai departe de pomenirea ei. La noi e mai bine călduț, dacă se poate la trei-patru capete, dacă nu la minim două, la noi e cu temporizarea, frate, cu Scarlett O’Hara, la noi și mâine e o zi, cu condiția ca azi să nu îți asumi nimic.
Uite însă că Dică își asumă! Toate aplauzele pentru un antrenor care acceptă o astfel de luptă, în astfel de vremuri. Dică are ceva din Mircea Lucescu lăsând Dinamo și preluând pe Corvinul, acum 45 de ani, ba chiar a și făcut referire la o astfel de traiectorie.
Nu știu ce să spun mai mult decât că e un foarte rar pariu care se pune în fotbalul nostru, iar Dică nu părea genul de antrenor care să lase în urmă totul. Făcând asta, Nicolae Dică intră acum pe o ușă pe care, de regulă, “doar se iese”, vorba lui Marin Sorescu. Salvând pe Mioveni, se salvează pe sine și, ceea ce e și mai important, salvează și ideea de meserie pură. Altfel, să antrenezi doar “naționala”, sau echipele de Cupe europene pare un drum care ține mai degrabă de PR decât de frumoasele trasee de pe gazon. Sau, mă rog, de trasee.
Mi-aș dori să reușească. Probabil că o va face. Altfel, am pierde un om de mare curaj.