Tragedia epică a celei mai mari handbaliste din România care n-a câștigat nimic pentru România

România a făcut iar, ca de obicei în ultimii mulți ani, rahatul praf la un nou turneu final de handbal feminin, că la bărbați nu se mai califică de când cu lupii albi. Și de vină-s, ca de obicei, toți și toate, mai puțin autorii dezastrului. În ordinea numerelor de pe tricouri, arbitrii, vaccinarea obligatorie, ghinionul, soarta, destinul și, eventual, invazia Rusiei în Ucraina. Iar concluzia tuturor responsabililor e, iar, a nu știu câta oară, că avem viitor…

Rămânem, după noul dezastru, cu golul extraterestru al Biancăi Bazaliu, cu regretul că e ultimul European al Cristinei Neagu și cu – nu-i așa? – speranța că ne vom califica miraculos la Olimpiadă. Acolo unde, poate, se va îndura și Zeița să se pogoare, pentru ultima oară, printre pământeni. Plus cu tentativa de protest cu carioca pe tricouri albe. Mișcare, cum altfel, inițiată de bugetara Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă din istoria României care n-a câștigat nimic pentru România. Care cerșește respect și împarte iubitorii de handbal în români și ne-români.

Victor Ciutacu scrie despre tragedia epică a celei mai mari handbaliste din România care n-a câștigat nimic pentru România

Dincolo de faptul că respectul de câștigă, nu se pretinde, eu propun ca toți cei care nu rezonează cu suferințele strigate ale megastarei care joacă numai când vrea ea pentru Națională să fie exonerați de plata părții lor de impozite și taxe care alimentează clubul de stat fără suporteri CSM București și Federația Română de Handbal. Iar domnișoara Neagu să-și câștige cinstit, la privat, eventual la un club din străinătate dispus să dea de-a dura cu banii, mormanul de aproximativ 20.000 euro/lună.

Dincolo de valoarea ei individuală incontestabilă, strălucitoarea pe cont propriu refuză să accepte că e nocivă și distructivă pentru orice comunitate sportivă din care face parte. Și să priceapă că, indiferent cât de nedreptățită se simte că omenirea nu-i face statuie suflată cu aur, pusul mâinilor în șold și țățismele strigate apăsat nu echivalează cu adevărul istoric.

Chiar nimeni nu se întreabă de ce țara săracă România, unde primarii stau cu mâna întinsă la guvern pentru bani de căldură și lumină, a devenit, prin cheltuieli bugetare iresponsabile la nivel local, noul El Dorado al handbalului feminin mondial? Stare de fapt pe care nu și-o permit, spre exemplu, state bogate ca Danemarca, Norvegia, Suedia sau Germania? Și de ce, dacă tot mustim de valori individuale, jucătoarele din România nu apar, decât în treacăt, prin loturile echipelor de club care chiar contează în marele handbal?

P.S. Cât despre statistici și rolul lor în consacrarea talentului individual pe post de clasamente de valoare mondială, mi-ar fi plăcut să se inventeze votul pe internet al suporterilor pe vremea când Maria Torok Verigeanu sau Mariana Oacă Târcă străluceau și câștigau pentru România.