Când Florin Tănase nu a mai simulat

Golgheterul ultimelor două ediții de campionat, Florin Tănase, și-a creat renumele de jucător care simulează des. Că era în careu ori în afara lui, Tănase cădea lovit de trăsnet și când era cazul, dar și când era atins cu o pană. Oameni cu trecut important în fotbal l-au atenționat public că-și face singur rău cu astfel de exagerări. Chiar dacă se considera nedreptățit de ștampila de ”simulant”, Tănase a încercat să țină cont și să rărească momentele contradictorii. Iar la ultima apariție din campionat nici nu a avut nevoie să simuleze pentru că puștiul din poarta Universității Cluj a ținut morțiș să intre cu totul în el, să nu fie vreun dubiu.

Apoi, la flash-interviu, Tănase a preferat să meargă pe aceeași linie, să nu mai simuleze. Să zică ce crede, chiar dacă se aștepta să deranjeze. Sau tocmai de aceea. Ne plângem de multe ori că declarațiile sunt de obicei ca jocul: liniare, lemnoase, fără zvâc, fără opinie, fără personalitate. De cele mai multe ori, fotbaliștii le bifează pentru că sunt nevoiți și dezvoltă ingenios în jurul celebrelor ”ăsta-i fotbalul”, ”am avut ghinion”, ”n-am tras la poartă, dar am controlat tot jocul”, ”sperăm s-o ținem tot așa” sau ”o să analizăm greșelile și la meciul următor sperăm că vom obține toate cele 3 puncte”.

De altfel, există o frică generală de vorbit în public. ”Dacă fac vreo gafă și râd toți de mine o săptămână?” Apropo, o mai știți pe aia a lui Crețu cu ”e, a jucat și Balint fotbal?” Referindu-se la Gabi Balint, cel care-i criticase poziționarea și abordarea unei faze. ”Dacă zic ceva nepotrivit? Dacă supăr pe careva? Mai bine vorbesc nimic și mergem mai departe.”

Editorial de Vali Moraru: Când Florin Tănase nu a mai simulat

Frica vine mai ales din dorința de a nu supăra pe cineva. Nu de la adversari, pe ei îi putem supăra, îi putem jigni, le putem da și-un cap în gură și le putem arunca și-o minge-n cap când se află la pământ. Nu asta-i problema. Problema e să nu-i supăr pe ai mei, că după aia nu mai am viață la echipă.

Jucătorul român are multe drepturi, dar trăiește într-o cvasidictatură. Deși ar trebui să fie actorul principal, fotbalistul e un prestator de servicii pe plantația de bumbac a marelui finanțator, câteodată doar primar. Cu cât ”tălpașii” au mai puține opinii, cu atât mai bine, ce-i aici, democrație? Păi, nu de pe plantație își ia banul? Mai vrea să mai și comenteze?

Dacă s-ar putea să comenteze doar laudativ la adresa binefăcătorului care-i plătește salariul (din banii lui sau ai comunității, pare să fie același model), cu atât mai bine. Eventual să se implice cumva și-n campaniile electorale. Aud că pe la margine de București se practică: fiecare angajat la club, fie el pe ”parte administrative” sau ”pe parte sportivă”, are arondat un areal pe care să-l acopere cu flyere electorale pentru dom’ primar. Vorba aia, ”să acopere bine zonele”, nu? Vă dați seama unde suntem? Nu, știu că nu.

Mai există argumentul că jucătorii oricum își iau banii, că oferă rezultate sau nu, ei încasează. În general, așa e, doar că nu încasează pe vorbe, încasează pe baza unui contract semnat de ambele părți. Apoi, să mai povestim puțin despre banii neîncasați de Vasile Maftei la insolvența CFR-ului, și acesta e doar un exemplu. Așa că s-o lăsăm mai moale cu săracele cluburi care trebuie să facă sluj la Măria Sa, Jucătorul.

De aceea apar așa de des la televizor patronii în România. Pentru că ei sunt singurii care pot vorbi. Fotbaliști, antrenori, chiar și unii conducători… ciocu’ mic, că poate se supără șefu’! Așa că, dacă vrei să afli ceva de la o echipă, trebuie să vorbești direct cu acționarul majoritar. A plouat azi la Craiova? Nu știu să vă spun, nu e treaba mea, o să facem o conferință de presă. Bate vântul prin Berceni? Ei, bate puțin, dar mai mult e o speculație de presă, nu știm, patronul se ocupă.

Revenim la Tănase. Poate că golurile date și firul direct cu proprietarul clubului l-au făcut să creadă că are dreptul la opinie. Pardon! Ce mi ți l-au luat la bumbăcit și proprietarul, și managerul! Cum își permite el să spună ce crede, ce-i clubul ăsta, sat fără câini? Ia să-l punem frumos cu botul pe labe și să-l invităm pe ușă, să ne aducă în cont 3 milioane!

Bineînțeles, scriu despre toate astea plecând de la o premisă nesigură. Și anume că povestioara cu Tănase nu reprezintă o regie ieftină.

”Ei, și ce, i-am făcut vreun rău? A fost mai bine pentru toată lumea: eu mi-am luat 3 milioane, el a plecat în China să câștige bani mai mulți, toată lumea mulțumită!” – ar fi răspunsul la o eventuală dojană publică de genul ”are și Tănase dreptul la opinie”.

Ne uităm cu jind la băieții care lovesc mingea la alt nivel. Ne impresionează și pe teren, și pe lângă. Mulți dintre ei sunt băieți mobilați, capabili să învârtă destule cuvinte și să aibă opinii pertinente despre multe lucruri. La noi de ce nu se poate? Păi, s-ar putea, că nu-s mai proști decât ”ai lor”, doar că cvasidictatura boiereasco-servicioaso-statală de tip nou îi reduce și pe ei, la fel ca pe mulți alții dintre noi, la rolul de momâi. Și toată lumea e mulțumită.