Prima de la UEFA e istorică! Dar calificarea nu! Mistificarea realității din ultimii 7 ani la FRF

Românii fac nuntă la victorie și înmormântare la înfrângere. Așa s-a întâmplat mereu în fotbalul nostru, indiferent că ne conducea Mircea Sandu sau Răzvan Burleanu.

EDITORIAL DANIEL NAZARE | Prima de la UEFA e istorică! Dar calificarea nu!

Alăturările Cardiff 1993 – Felcsut 2023, Edi Iordănescu mai bun ca Anghel Iordănescu, Ianis peste Gică Hagi, discursul penibil al președintelui Răzvan Burleanu – sunt aspecte care umbresc munca fotbaliștilor.

Un fotbal care nu oferă nicio echipă de Superligă în grupele cupelor europene, un fotbal de eșalon secund jumătate din echipe care nu pot promova și invazia jucătorilor străini modești – contraargumente a ceea ce încercăm pompos să umflăm acum.

Istoric a fost când am mers, în 1989, la Italia 90, după două decenii la un Mondial, când am atins sferturile din SUA în 1994, când am jucat sferturile Euro 2000, contra Italiei.

Dacă e să vorbim de ceva istoric, ne referim la premiile de la UEFA. 4 milioane de euro pentru calificarea la Euro 2008, 8 milioane pentru Euro 2016 și acum, atenție, 9,3 milioane de euro. Istoric! Nu? Și, evident, o primă istorică pentru șeful FRF.

Ce s-a întâmplat e o consecință a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 7 ani. Trei calificări la Under 21, o calificare istorică la Olimpiadă și una la Under 19. Această calificare nu e una întâmplătoare
Răzvan Burleanu

În ultimii 7 ani am ratat calificări în 2018, 2020, și 2022. Care a fost strategia? Astea au fost bune? Întotdeauna, ca pe vremea tovarășului Nicolae Ceaușescu, ne asumăm victoriile, îngropăm eșecurile și mistificăm realitatea.

Răzvan Burleanu a plâns de două ori, noi în mai multe situații. 

Răzvan Burleanu se laudă cu trei calificări la Under 21, dar la ultima calificare nici măcar n-am jucat preliminarii. Cum e posibil? Probabil crede că iubitorii fotbalului au memoria scurtă.

Dacă Răzvan Burleanu a recunoscut că a plâns de două ori de bucurie, la noi a fost mai rău. Noi am plâns de multe ori de supărare pentru echipa națională. Inclusiv când se ocupa de minifotbal.

La un turneu final cu 24 de echipe din 55 în preliminarii e o normalitate să te califici. Dacă treci de grupe, apoi ne putem raporta la istorie. Până atunci, în 2026, împlinim 28 de ani de când nu am mai fost la Cupa Mondială de fotbal. E ceva istoric, dar nu e de bine!

Publicat: 20 11. 2023, 11:04
Actualizat: 20 11. 2023, 11:40