Cea mai bogată echipă caută stadion cu ziua. Da’ ce au banii lui Becali, sunt pătrați?

Într-un fotbal autohton golit de conținut și de valoare, dezbaterea momentului nu e cine merită titlul sau ce echipă joacă mai spectaculos, ci unde va juca FCSB sfârșitul de campionat. Pentru că, din varii motive, de la bizareriile arogante ale propriului patron și până la orgoliile și aerele de stăpâni ale diverșilor bugetari, cea mai bogată echipă, din cel mai bogat oraș al României, nu are nici stadion propriu și nici nu găsește unul de închiriat cu ziua. Repet, chestia asta se petrece într-o metropolă în care statul, prin diversele sale instituții, a băgat, de la buget, adică din banii noștri, sute de milioane de euro în stadioane noi.

N-o să mă apuc acum să fac teoria bățului de chibrit. Nici să mă întreb cine a fost primul, oul sau găina. Și, cu atât mai puțin, să filosofez adânc pe tema care macină omenirea „care e adevărata Steaua”. Mă rezum să consemnez câteva fapte. Cum ar fi că nebunia alungării echipei lui Becali din Ghencea a început de la ifosele și obsesiile unui soi de jurist (cu aere de contabil) de trupă iritat subit că n-a mai încăput la masa privilegiaților. În dinții căruia s-au uitat cu speranță toți cei enervați de latifundiarul din Pipera. Și care l-au încurajat să ducă nebunia juridică până la paroxism.

„Niște politruci au trăiri și niște șmecheri interese”

Sau că marilor contestatari ai lui Becali, apărătorii purității brandului, începând cu Pițurcă și ajungând la foști fotbaliști de dată mai recentă și de anvergură mai mică, nu le-au puțit banii „ciobanului” cât au fost angajații lui. Și nici n-au fost străbătuți de dilema existențială a „adevăratei Steaua” când încasau din Pipera, cu latifundiarul la lojă în Ghencea. Ori că n-am auzit ca vreun minister al Apărării din vreo țară NATO să aibă echipă profesionistă de fotbal. Nici măcar rușii ori ucrainenii nu-și mai permit de ani buni asemenea aroganțe tembele, s-au inventat oligarhii pentru nobila misiune a propășirii sportului de performanță.

Noi suntem mai cu moț. Cu războiul la ușă, ținem cu dinții de porțile noii arene. Și le baricadăm și pe celelalte. Toate, construite și întreținute din impozitele și taxele plătite de români. Pentru că niște politruci au trăiri și niște șmecheri interese. În paralel, într-o țară de la care luăm lumină la fotbal și unde ai noștri își rup cârca pe șantiere, două echipe din același oraș, Inter și Milan, se luptă la sânge pentru titlu. Și o fac pe același stadion…

P.S. La retragerea din activitate, lui Hagi i s-a oferit „un stadion plin de recunoștință”. În zilele noastre, fosta lui echipă zgârie la poarta monumentalei arene din Buzău