Ce jaf ordinar! Benoit Bastien, un bandit „șmecherit”! | Editorial furios al lui Andrei Trifan, după eliminarea celor de la CFR Cluj din Europa

French referee Benoit Bastien sends off CFR Cluj's Romanian goalkeeper Cristian Balgradean (R) during the UEFA Europa League Group A football match between BSC Young Boys and CFR 1907 Cluj at the Station Wankdorf stadium in Bern on December 10, 2020.,Image: 575082021, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Scriu la cald, deci la nervi. Într-o săptămână în care România a avut de suferit pe pământ francez o umilință planetară, după cazul Sebastian Colțescu, acum avem parte de una cel puțin la fel de dureroasă, din cauza unui francez.

„A părut că așteaptă prima ocazie să le dea ceva, ca un arbitru găzdar de pe vremuri”, a fost replica unuia dintre comentatorii partidei dintre Young Boys și CFR Cluj, de la Digi. Celălalt a încercat să păstreze un echilibru și să explice că nu așteaptă niciun arbitru să dea lovitura de grație în minutele de prelungiri.

Îmi permit să îl contrazic. Exact acest lucru așteaptă: momentul potrivit, în care nu se mai poate face absolut nimic pentru ca direcția în care vrea să ducă un meci să fie schimbată.

Iar Benoit Bastien a lucrat perfect. Vorbim despre un jaf ordinar! Acest arbitru a furat calificarea românilor. Ca un bandit „șmecherit” a transformat o fază care nu se penaliza nici la baschet într-un penalty și l-a eliminat pe Bălgrădean. „Pentru proteste”, a răspuns fotbaliștilor de la CFR cărora mai era puțin și le plesneau venele de furie. Și pe bună dreptate.

Ați văzut aroganța pe care o avea „ăla alb” când le împărțea cartonașe bieților ceferiști frustați? Pentru o clipă am crezut că Djokovic, altfel unul dintre cei mai fair-play jucători pe care îi cunosc, își va pierde de tot cumpătul și îl va lovi pe central.

Alo, madame Mărăcineanu? Poate dați o declarație acum și despre cum domnul din țara care v-a „înfiat” și-a bătut joc de națiunea care v-a dat naștere. „Rasism ordinar” ați spus imediat în cazul Sebastian Colțescu. Dacă aveți puțintică onoare de româncă rămasă în ADN-ul de politician francez veți ieși, la fel de rapid, și în cazul Benoit Bastien! Și veți rosti la fel de tranșant: „Un vol ordinaire!”. Da, da, un jaf ordinar!

Sau poate Neymar și Mbappe vor pune genunchiul în pământ pentru că nu mai suportă ca bogații să fure de la cei mai săraci. Că nu doar rasismul e condamnabil în această lume, ci și hoția!

Și, cu siguranță, că la următorul meci european, arbitrii trimiși de UEFA vor pune și ei genunchiul în pământ pentru a fi alături de milioanele de români care au suferit de pe urma unuia de-ai lor. Sunt convins…

Poate credeți că sunt un pic prea aspru. Nu sunt. Mi-am dat seama că Benoit Bastien a făcut-o intenționat pentru că, asemeni unui hoț netalentat, a încercat să șteargă urmele cu tupeu. I-a dat roșu unui fotbalist de la Young Boys imediat, pentru un fault care nu era nici măcar de galben. Ca să nu zică lumea că el nu e imparțial… Ce penibil! În mod normal, pentru aceste greșeli, francezul ar trebui să mai arbitreze în Europa când o va mai face Colțescu.

Din orașul unde s-a născut BB hoțomanul, Epinal, până la Berna, locul unde s-a jucat meciul din Europa League, faci 3 ore cu mașina, dacă nu te grăbești. O să ziceți că sunt român și sunt cârcotaș. Român sunt. Și sunt și destul de matur încât să nu mai cred în coincidențe. Au revoir!

Publicat: 10 12. 2020, 23:34
Actualizat: 11 12. 2020, 01:06