Cândva, finala Cupei României îl recompensa pe cel mai bun arbitru al sezonului. Acum e altfel | OPINIE RĂZVAN TOMA

Am aflat cu stupoare că arbitrul celei de 81-a finale a Cupei României este Sebastian Colțescu din Craiova. Stupoare, deoarece cândva, desemnarea arbitrării finalei de Cupă a României îi era acordată, ca o recompensă, celui mai bun cavaler al fluierului din respectivul sezon.

Cum l-am cunoscut pe Dan Petrescu „Fibră” la Mașini Unelte și amintirile din vagonul-restaurant care ne aducea de la Bocșa la București | OPINIE RĂZVAN TOMA

Înaintea primului fluier, chiar coborau pe gazon oficialități ale fotbalului care, într-un cadru festiv, îi și înmânau ca premiu o glastră de cristal, însoțită de puternice strângeri de mână și de cuvinte protocolare laudative pe măsură. Ori, să-mi fie cu iertare, dacă Sebastian Colțescu a fost cel mai bun, vai nouă!

Prea multe cartonașe roșii în partidele arbitrate

Dacă olteanul deține la ceva supremația, este la numărul de meciuri cu arbitraje controversate, pe parcursul cărora s-a enervat absolut toată lumea, jucătorii ambelor echipe, băncile tehnice ale acestora, spectatorii, telespectatorii, brancardierii, salvările etc.

Totodată ambele sale cartonașe s-au tocit de la atâtea scoateri din buzunar urmate de fâlfâiri violente prin aer. Am uitat, rămâne totuși un sector deloc afectat de trăsnăile lui Sebi pe gazonul verde, onor CCA. De fapt, CCA nu prea e afectată de nimic.

Craioveanul are într-adevăr mult tupeu și curaj al deciziilor, caracteristici care multor colegi de-ai săi le lipsesc cu desăvârșire. Problema la el este că are mult prea mult din fiecare de dă pe dinafară la mai toate partidele pe care le oficiază, producând în jur scrum și cenușă.

Sunt convins că și dacă ar conduce o partidă unde printre jucători s-ar afla Maica Tereza, Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela și alți câștigători ai premiului Nobel pentru pace, cavaleri ai calmului și armoniei sau chiar îngeri, tot ar scoate cartonașul roșu, iar prin deciziile sale l-ar face pe un Mahatma Gandhi să dea cu o sticlă cu apă de gazon

După ce se lasă de arbitraj i-aș recomanda să ia calea unui tabloid, căci are un talent aparte de a face scandal din nimic.

Din punct de vedere statistic, consemnăm că Sebastian Colțescu va deveni al 51-lea arbitru care va conduce o finală de Cupă a României și totodată primul din Craiova. De asemenea, este primul și va rămâne singurul său meci arbitrat de el din ediția actuală.

Publicat: 22 07. 2020, 08:38