Nu mâncăm, dar ne purtăm. Și ne pute Boloni că ne-a arătat oglinda
Refuzat de garanții stabilității statului paralel la vârful FRF, Boloni și-a permis, lezmajestate, să opineze cu privire la valoarea fondului de jucători din care ar fi trebuit (în caz că…) să facă selecția. A vorbit și omul – unguru’, când nu e pe placul jupânilor, marele internațional român când e de partea bună a valului – de la înălțimea fotbalistului care a sărit suta de meciuri la Națională (întrebați-l pe Zoff, dacă aveți dubii).
Și care, între altele, a câștigat Cupa Campionilor Europeni în fața Barcelonei și Supercupa Europei împotriva mașinăriei infernale Dinamo Kiev. Sau, în caz că nu e de ajuns, în calitate de antrenor campion al Portugaliei cu Sporting Lisabona (acolo unde l-a debutat pe unul Cristiano Ronaldo și l-a reinventat pe altul Jardel) și al Belgiei cu Standard Liege (Witsel, Benteke sau Fellaini erau pe-acolo).
Ce a îndrăznit să spună? Că, de la Mutu și Chivu, nu mai avem „un talent”. Dacă mă întrebați pe mine, s-a referit la „valoare” și i-a jucat limba feste, dar trecem peste asta. Brusc, establishmentul fotbalului românesc, de la oficiali și până la presa de specialitate, s-a ofuscat patriotic. Păi n-avem noi talente? Ba da, mustește țara de ele, da’ unul nu confirmă pe-afară.
Nu mâncăm, dar ne purtăm. Și ne pute Boloni că ne-a arătat oglinda
Nu mai revin la cazurile de targă Man, Mihăilă sau Moruțan, că întinez nobilele idealuri ale profesiei de fotbalist. Nu mă opresc nici la truditorul Răzvan Marin sau la vag scânteietorul Alex Cicâldău, că mă umflă râsul.
L-aș sări din enumerare pe bietul Ianis Hagi, un copil bun, dotat și fizic, și tehnic, dar ghinionist și strivit de blestemul că toată lumea vrea să-l vad jucând la fel ca ilustrul său tată.
Revenind în țară, îl căutăm și nu-l mai găsim pe eruditul vorbitor de ucraineană Florinel Coman, care nu s-a mai întâlnit cu balonul rotund cam de când i-a luat Circulația carnetul cumpărat de la Kiev sau Odessa, dar ne întâlnim zilnic cu faimosul goleador Florin Tănase, pe care nea Gigi mai are să ofere bani cumpărătorului numai să-l scoată de pe inventar.
Cam asta e garnitura pe care ne bazăm să rupem norii în preliminarii. Și atunci unde-i blasfemia? Ne speriem de noi în oglindă, dar strigăm că suntem atletici și chipeși. Ne place să ne mințim că suntem cei mai ai dracu’ de pe Planetă, asta-i realitatea. Au oltenii o vorbă mare: „nu mâncăm, dar ne purtăm”.
Sigur că Boloni e căpos și ciufut. Sigur că știa și el cam câte parale face marfa pe care urma s-o antreneze. Sigur că-i chitros și ține la preț. Și sigur că, dacă s-ar fi înțeles cu dregătorii locali ai fotbalului, ar fi omis să găsească pete-n soare în conferințe de presă maraton. Dar n-a fost să fie. Așa că a zis-o omul de la obraz. Și zău că n-a făcut rău deloc…