Programul unui campion: cum reușește Vlad Stancu, înotătorul calificat la JO din 2024, să facă două antrenamente pe zi, sală și să meargă și la liceu. „Mă trezesc părinții la ora 5!” | VIDEO EXCLUSIV Drumul spre Paris

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Vlad Stancu, înotătorul român care este calificat la JO din 2024, a fost invitatul emisiunii Drumul spre Paris și a dezvăluit cum decurge o zi din viața sa, care începe la 5 dimineața.

Programul unui campion: cum reușește Vlad Stancu, înotătorul calificat la JO din 2024, să facă două antrenamente pe zi, sală și să meargă și la liceu. „Mă trezesc părinții”

Vlad Stancu s-a calificat la JO din 2024, găzduite de Paris, și va reprezenta România în probele de 800 de metri și 1500 de metri.

Sportivul în vârstă de numai 17 ani a reușit să ajungă în elita natației mondiale doar grație unui program extrem de strict, care începe încă din zorii zilei, când este trezit de părinții lui. Lucrurile devin chiar și mai complicate în zilele când are ore la liceu, el urmând ca în toamnă să înceapă clasa a XII-a.

„Cred că de vreo doi-trei ani încoace mă trezesc la 5 dimineața. Până atunci nu aveam un program atât de încărcat.

(n.r. Te trezești natural sau își pui alarma?) Mă trezesc părinții (n.r. râde). Șase zile din șapte. În trei zile pe săptămână am sală, de la 6 la 7 dimineața. De la 7 la 9, uneori, am primul antrenament, în apă. Termin, mănânc ceva, mă duc acasă, uneori am și yoga după antrenamentul de dimineață. Mănânc, mă odihnesc – asta în zilele fără liceu. Dorm o oră-două, cât apuc, iar la ora 16:00 am al doilea antrenament în apă, care este și el de două ore, și ajung acasă cam pe la ora 19:00.

(n.r. Și în zilele când ai școală? Nu mai ai timp să dormi?) Da, exact. Și îmi este mai greu cu masa de prânz”, a declarat Vlad Stancu, în cadrul emisiunii Drumul spre Paris.

Cât de importantă este școala pentru Vlad Stancu

Vlad Stancu, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, a terminat recent clasa a XI-a și se pregătește de BAC, de care îl mai departe un singur an. Cu toate că deja și-a asigurat o carieră în natație, sportivul legitimat la CSA Steaua nu concepe ca școala să nu primească atenția cuvenită: „Nu se poate fără!”.

„(n.r. Cât de importantă e școala pentru tine?) Ca pentru orice sportiv, școala este destul de importantă, pentru că de acolo ne facem idei, de acolo învățăm multe lucruri și… fără ea nu se poate!

(n.r. Vine BAC-ul peste un an) Deocamdată nu am emoții, dar sigur va fi o provocare. (…)

(n.r. despre alimentație) Ca în viața oricărui sportiv… Noi consumăm foarte mult și câteodată îți mai dorești să mănânci un fast-food sau ceva dulce în plus, dar programul de alimentație pe care eu îl am este unul foarte bun. Nu este foarte strict, adică o dată pe săptămână am voie să mănânc un fast-food. De obicei mă pot abține.

În rest, apă și, mai ales în timpul antrenamentului, izotonic și băuturile necesare”, a declarat Vlad Stancu, în cadrul emisiunii Drumul spre Paris.

Publicat: 12 08. 2023, 16:43