Marile campioane Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, speriate și azi de șalupele de pe Lacul Snagov: „Am avut momente când am crezut că vor trece peste noi”. VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS

Fostele canotoare Georgeta Andrunache și Viorica Susanu au fost invitatele emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.

Momentele prin care cele două mari sportive, care au împreună nouă medalii de aur cucerite la Olimpiadă, nu au fost întotdeauna cele mai frumoase.

Marile campioane Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, speriate și azi de șalupele de pe Lacul Snagov: „Am avut momente când am crezut că vor trece peste noi”

Au fost și clipe traumatizante când anumite șalupe le bruiau activitatea sportivă pe Lacul Snagov. Se puteau întâmpla și tragedii dacă nu erau atente.

Din cauza ambarcațiunilor cu motoarele turate la maximum, sportivii medaliați la europene, campionate mondiale si Olimpiada au mari probleme când trebuie sa se antreneze.

„Nu e o legendă, e o realitate”, confirmă Viorica Susanu.

„Am avut momente când am crezut că vor trece peste noi! Da, e adevărat! Am suferit multe accidentări din cauza acelor valuri foarte mari. Două zile de accidentări și recuperări te pot scoate din ritm. Nu ne permiteam luxul să pierdem nici măcar un antrenament.

Din cauza acestor valuri am avut de suferit. Pare că de la an la an sunt din ce mai multe și mai mari. Oamenii nu înțeleg nici acum că acolo se face performanță”, ne spune Georgeta Andrunache, aprobată de colega ei, Viorica Susanu.

Pe Lacul Pantilimon va fi bine, ne anunță perechea de aur

Pe Lacul Pantelimon nu vor mai fi aceste probleme când va fi dat în folosință. „Singura entitate care va folosi acea bază va fi FR de Canotaj”, ne asigură Viorica Susanu.

România a participat pentru prima dată la întrecerile olimpice de canotaj în 1952, la JO de la Helsinki, și până în prezent nu a lipsit decât de la Jocurile din 1956. Echipajele noastre feminine au deținut supremația la JO din 1980 până în 2004, punctul culminant fiind atins în 1984, la Los Angeles când canotoarele noastre au cucerit cinci titluri olimpice.

  • Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.
Publicat: 14 02. 2024, 13:52