Cazul Simona Halep provoacă îngrijorare maximă în canotaj! Simona Radiș și Ancuța Bodnar folosesc o aplicație în lupta antidoping: „Suntem înconjurate de foarte mulți oameni și trebuie să fim atente” | VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 9 poze

Campioanele olimpice la Tokyo 2020 în proba de dublu vâsle feminin, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, sunt invitatele emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.

Cazul Simona Halep provoacă îngrijorare maximă în canotaj! Simona Radiș și Ancuța Bodnar folosesc o aplicație în lupta antidoping: „Suntem înconjurate de foarte mulți oameni ” 

Cele două sportive au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris după ce au câștigat fără probleme semifinala de la Campionatul Mondial.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au prins biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, după ce au trecut primele linia de sosire în semifinala de la Campionatele Mondiale de canotaj de la Belgrad, în proba de dublu vâsle acum o lună.

Una dintre temele discuției de 40 de minute a fost și dopajul după cazul Simona Halep.

„Suntem foarte atente tot ce înseamnă suplimente și medicație. Este important ce luăm pentru a nu ne influența performanța. Avem un medic care verifică tot. Să nu luăm ceva interzis.

Noi suntem monitorizate de controlul antidoping. Oarecum sunt cu ochii pe noi de ceva vreme. Nu vrem să facem greșeli, nu ne dorim asta, fiindcă noi susținem sportul curat. Consider că ar fi total greșit sp facem un lucru intenționat. Nu este cazul. Trebuie să fim atente”, a recunoscut Simona Radiș.

„Ei pot să vină oricând. Noi avem și o aplicație prin care anunțăm unde suntem la ora respectivă dacă e vorba de recoltare sau conttrol. Totul e foarte clar. Dacă ne-ar suna acum am avea timp o oră să ajungem la locație”, a punctat și Ancuța Bodnar.

„Sincer ne-a speriat un pic cazul Halep. Suntem înconjurate de foarte mulți oameni și trebuie să fim atente, poate nu intenționat, dar cineva îți poate face rău. Trebuie să fim atente”, a declarat Simona Radiș.

Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

Publicat: 28 10. 2023, 10:12