Viorica Dăncilă, noi declarații despre Klaus Iohannis: ‘Nu a făcut nimic în 5 ani de mandat’

Candidatul PSD la prezidențiale Viorica Dăncilă lansează un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis, despre care susține că a fost un „președinte spectator la Cotroceni”, subliniind că în cei cinci ani de mandat acesta nu a făcut nimic.

‘Am avut prea mult timp un Președinte spectator la Cotroceni, un Președinte care, din nepăsare și de teama neputinței, nu a făcut nimic în 5 ani de mandat.

Am dovedit că nu mi-e frică de muncă și de asumare. Am fost în fruntea Guvernului și știu bine care sunt problemele țării și nevoile românilor. Și nu, eu nu am aroganța de a crede că voi fi un Președinte ideal, dar voi fi un Președinte mai bun decât predecesorii mei, pentru că îmi pasă de țara mea și muncesc pentru oameni.

Niciun român care va bate la ușa Palatului Cotroceni nu va rămâne fără răspuns sau sprijin din partea mea. România are nevoie mai mult ca oricând de un Președinte implicat și prezent!’, a scris Viorica Dăncilă pe pagina personală de Facebook.

Publicat: 19 11. 2019, 12:01
Actualizat: 19 11. 2019, 12:03