Violențe în TeraPlast Arena! Suporterii echipei SCM Rm. Vâlcea, bătuți la Bistrița de reprezentanții firmei „Protecție și Pază”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 2 poze

După ce au fost agresați și bătuți la Bistrița de stewarzii firmei „Protecție și Pază”, cei care ar trebui să asigure ordinea în TeraPlast Arena, suporterii echipei SCM Râmnicu Vâlcea vor depune plângeri penale la instituțiile statului.

Meciul din etapa a 9-a a Ligii Naționale, Gloria Bistrița – SCM Rm. Vâlcea 35-33 (12-16) a fost umbrit de arbitraj, dar și de către forțele de ordine prezente în sală. Fanii vâlceni au fost bătuți la pauză de către agenții de securitate, în acest sens existând și dovezi video. Niciun reprezentant al clubului Gloria nu a intervenit pentru a aplana conflictul.

Un fan vâlcean are dinții sparți

Liderul suporterilor vâlceni, Costel Ungureanu a fost primul lovit de către stawarzii de la firma de protecție și pază.

„Am reclamat stewarzilor doar faptul că suntem provocați de suporterii adverși și imediat am fost lovit în spate și băgat sub tribună, am mâinile negre. Apoi a fost adus și colegul meu Robert Vlădășel, scos și el afară din sală și lovit. Filmarea apare abia la alt treilea suporter bruscat de forțele de ordine, cel bătut sub tribună și căruia îi sare șapca din cap de la lovituri are dinții sparți și merge să își scoată certificat medico-legal”, spune Costel Ungureanu, liderul suporterilor vâlceni.

„Brute fără creier”

După incidentele grave petrecute miercuri în TeraPlast Arena, Liga Suporterilor Vâlceni a emis un comunicat public în acest sens. Fanii vâlceni anunță că vor depune plângeri penale asupra celor care i-au lovit cu bestialitate.

„Pe principiul „pumnul meu minte nu are”, angajații firmei de pază de la Bistrița au „acționat” în cel mai „profesionist” mod cu putință, în urma acțiunilor „huliganilor” și „bețivilor” de la Vâlcea! Ei bine, în urma intervenției de aseară, una totalmente abuzivă, firma de pază dar si anumiți angajați se vor alege cu plângere penală! Urmare a interviului de azi la Digi Sport al celui care se ocupă de firma de pază și care minte cu nerușinare că intervenția e una absolut normală, ne vedem nevoiți să mergem până în pânzele albe cu acesta, dar și cu angajații acesteia! În plus, din acest moment orice acuzație a acestuia sau a oricărei persoane care susține faptul că am fost băuți, va trebui probată in instanță! După mizeriile de aseară, nu mai acceptăm sa fim călcați în picioare, mai ales de către niște brute fără creier!”, este postarea dată publicității de către Liga Suporterilor Vâlceni.

„Imaginile vorbesc de la sine”

Clubul vâlcean a luat și el atitudine după incidentele petrecute la Bistrița. „NoComment | Felul în care au fost tratați fanii noștri în deplasarea de la Bistrița. Imaginile vorbesc de la sine. Mulțumim suporterilor care sunt alături de noi, meci de meci!”, a postarea de pe pagina oficială a SCM Râmnicu Vâlcea.

Șef firmă de pază: „Nu au fost bătuți”

Nicolae Florea, reprezentatul firmei de protecție și pază de la Bistrița a minimalizat incidentele din TeraPlast Arena, în cadrul unui interviu acordat la Digi Sport. Tot ce spune Nicolae Florea este însă contrazis flagrant de imaginile filmate.

„Suporterii vâlceni exagerează! Lăsați, că nu au fost bătuți! Suporterul filmat nu primește un pumn în față, ci primește o palmă, pentru că nu voia să coboare. Începuseră să se lege de spectatorii din partea dreaptă. Au coborât toți grămadă, au rupt o balustradă și să treacă în tribuna cealaltă. Ei nu au venit acolo să își susțină echipa, ci să provoace scandal. Nu sunt agresați, au fost rugați să se liniștească, au fost duși afară și rugați să se calmeze. La pauză au intrat înapoi și fiecare și-a văzut de meci. O să văd și eu filmarea astăzi. Oricum, nu era niciunul treaz, credeți-mă că erau băuți”, a susținut Nicolae Florea.

Publicat: 13 11. 2025, 14:32
Actualizat: 13 11. 2025, 15:18