Veste uriașă pentru Leonard Doroftei! Devine bunic chiar de ziua lui
Leonard Doroftei a primit o veste uriașă, chiar de ziua lui, când a împlinit vârsta de 55 de ani. Fostul pugilist va deveni bunic, chiar joi, pe 10 aprilie. Acesta a declarat deja că se gândește cum îl va antrena pe nepotul lui pentru a fi luptător.
Unul dintre cei mai mari sportivi români, Leonard Doroftei, a primit vestea că va deveni bunic, astăzi, 10 aprilie, de ziua sa aniversară. Soția lui Alexandru Doroftei, fiul mijlociu al fostului pugilist, va naște astăzi.
Leonard Doroftei a primit vestea că devine bunic, chiar la aniversarea sa de 55 de ani
Leonard și Monica Doroftei, cuplul care a făcut furori la Power Couple, fiind unul dintre cele mai apreciate, vor deveni bunici astăzi, 10 aprilie. Fostul pugilist a oferit o reacție pentru AS, unde spune că este pregătit să-l transforme pe juniorul familiei într-un viitor campion mondial la box.
„Ce să fac, uite, astăzi o să devin bunic și aștept cu nerăbdare. Chiar de ziua mea, da! Băiat, băiat. Aștept vestea din clipă în clipă! Sunt un părinte realizat, am muncit și n-am muncit degeaba. Am o familie care e lângă mine. Exact ce își dorește fiecare om. (n.r. – Se naște viitorul campion mondial la box? Probabil”, a spus Leonard Doroftei, conform sursei citate mai sus.
Monica Doroftei a oferit și ea o reacție în urmă cu câteva săptămâni, atunci când nu se știa data exactă a nașterii nepotului. Aceasta este căsătorită cu Leonard Doroftei de 30 de ani, iar cei doi sunt un cuplu mai unit ca niciodată.
„Îmi doresc tare să fim cu toții sănătoși. Vine un nepoțel în familia noastră așa că ne mărim familia. În luna aprilie o să vină bebelușul. Băiatul nostru mijlociu, Alex, ne-a făcut bucuria asta. (…) Eu știu sigur că ne vom descurca și apoi avem familie mare, nu o să fie doar unul cu totul pe cap”, spunea recent şi Monica, potrivit ciao.ro.
Leonard și Monica Doroftei, un cuplu apreciat de public
Leonard și Monica Doroftei au fost parte a emisiunii Power Couple, acolo unde au lăsat o impresie bună. Cei doi nu au câștigat, dar au rămas în amintirea fanilor drept un cuplu „real”, care se iubește și după trei decenii petrecute împreună.
După ce au participat la cunoscuta emisiune, cei doi au declarat că ar fi pregătiți și pentru o aventură în Asia Express. Emisiunea este foarte urmărită de oameni, care vor avea ocazia de a-i vedea la lucru pe Gabriel Tamaș și Dan Alexa, câștigătorii următorului sezon.