Verdictul dur al experților în cazul decesului lui Diego Maradona. „A fost abandonat! Moartea putea fi evitată!”

Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020, la 60 de ani, iar experții au dat un verdict dur în cazul decesului fostului mare fotbalist argentinian.

Conform experților, moartea lui Diego Maradona putea fi evitată. Mai mult, aceștia susțin că fostul mare internațional argentinian a fost abandonat de echipa medicală care se afla în locuinței acestuia cu puțin timp înainte de moartea sa.

În urma raportului preliminar al autopsiei lui Diego Maradona, fostul mare jucător al Argentinei a murit din cauza unei insuficiențe cardicae acute, dar experții sunt de părere că „El Pibe” putea fi salvat.

Verdictul dur al experților în cazul decesului lui Diego Maradona

Într-un document care are 70 de pagini, comisia medicală care s-a ocupat să investigheze moartea lui Diego Maradona, la cererea justiției, apare că argentinianul „a început să moară cu cel puțin 12 ore înainte„ de a fi găsit fără viață  și a suportat o „perioadă de agonie prelungită”.

Procedura a deschis o anchetă care urmărește să determine o posibilă neglijență sau imprundență în tratamentul medical administrat argentinianului, care a murit din cauza unei probleme cardice pe 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani, în locuința sa din Tigre, Buenos Aires.

Fiicele lui Diego Maradona îl acuză pe neurochirurgul Leopoldo Luque

Totodată, Giannina (31 de ani) și Jana (24 de ani), două dintre cele cinci fiice ale fostului căpitan al Argentinei, l-au arătat drept responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatălui lor pe neurochirurgul Leopoldo Luque.

Comisia medială formată din douăzeci de experți, inclusiv legiștii care au efectuat autopsia lui Diego Maradona, dar și specialiști din diferite discipline medicale, au ajuns la concluzia că fostul campion mondial „ar fi avut șanse mari să supraviețuiască”, toate acestea dacă ar fi fost internat într-un centru de îngrijire.

„Ţinând cont de tabloul clinic, clinico-psihiatric şi de starea generală precară, el ar fi trebuit să îşi continue reabilitarea şi tratamentul interdisciplinar într-o instituţie adecvată, se arată în document.

Publicat: 01 05. 2021, 10:33
Actualizat: 01 05. 2021, 10:35