Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, nu poate sta fără această plăcere, devenită necesitate la vârsta ei: „De 5 ori pe săptămână, câte o oră pe zi! Ține de sănătate”

Valentina Pelinel (42 de ani), soția lui Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, recunoaște că nu poate sta departe de o anumită plăcere, devenită deja necesitate la vârsta ei. Celebrul fotomodel a dezvăluit ce activitate face de 5 ori pe săptâmână, câte o oră pe zi, pentru a-și menține sănătatea în parametri optimi.

E nelipsită din sala de fitness de luni până vineri! Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, nu poate sta fără această plăcere, devenită necesitate la vârsta ei

Valentina Pelinel va împlini vârsta de 43 de ani la data de 8 decembrie 2023, însă cu toate acestea continuă să aibe o formă fizică de invidiat chiar și pentru femei cu 10 ani mai tinere. Soția lui Cristi Borcea, care a avut mare succes ca fotomodel în trecut, face sacrificii constant pentru a-și menține trupul aproape de perfecțiune. În același timp, Valentina Pelinel este atentă la stilul de viață pe care îl are și pentru a-și păstra sănătatea în parametri optimi.

Ca orice persoană, soția lui Cristi Borcea recunoaște că pică în anumite momente pradă tentațiilor și mănâncă peste măsură, însă imediat cum se pune pe cântar și observă că a luat unul sau două kilograme în plus, compensează cu antrenamente fizice în sala de forță:

„Cea mai mare grijă o am când deja am pus un kilogram-două, dar recunosc că sunt și pofticioasă, îmi place să mănânc! Sunt perioade și perioade. Uneori când mă comport ca la carte, uneori când mai scap, așa, dar e uman și e normal, că de asta facem mișcare. Sunt atentă la mâncare, dar nu întotdeauna. Îmi fac și poftele dar încerc să mențin un echilibru”, a dezvăluit Valentina Pelinel.

Soția lui Cristi Borcea este nelipsită din sala de forță de luni până vineri, unde stă câte o oră pe zi. În schimb, când vine weekendul, Valentina Pelinel petrece timpul alături de soț și de cei trei copii pe care îi are împreună cu acesta, Indira, Rania şi Milan:

„Fac sport 5 zile pe săptămână, câte o oră pe zi, cu pauză în weekend. Mi-am dat seama că la vârsta mea nu se poate fără sport, nu te simți bine, tine de sănătate. Nu aș putea să trăiesc fără sport”, a completat Valetina Pelinel, potrivit Click.

Copiii au fost îndrumați de mici să facă mișcare! Ce sporturi practică

Cristi Borcea are nu mai puțin de 9 copii, care s-au născut din relațiile fostului acționar de la Dinamo cu 4 femei. 3 dintre copii i-au fost dăruiți de actuala parteneră de viață, Valentina Pelinel. Este vorba despre băiețelul Milan și gemenele Indira și Rania.

Toți trei au fost îndrumați de mici să facă mișcare, după cum dezvăluie soția lui Cristi Borcea:

„Copiii fac sport de mici, după ce i-am născut i-am dus destul de devreme la înot și înoată și astăzi. Milan face și baschet și karate, cu doamna profesoară, și fotbal. Eu îi ajut și îi las să încerce ce le place. Și fetițele merg la înot de două ori pe săptămână”, a mai declarat Valentina Pelinel, conform sursei menționate.

Publicat: 15 10. 2023, 11:15