Unde a ascuns Daniel Prodan 10.000 de dolari: „Era și maică-sa de față”
Constantin Tică Dănilescu (77 de ani), fost director sportiv la Steaua, dar și la Dinamo, a povestit un episod amuzant în care a fost protagonist regretatul Daniel Prodan. Acesta, în timp ce se discuta transferul său la Steaua, a ascuns 10.000 de dolari, banii pe care îi primise pentru semnătură, într-un loc inedit, spre surprinderea celor prezenți la discuții.
Daniel Didi Prodan a jucat la Steaua în două perioade, 1992-1996 și ianuarie – iunie 2000, în aceasta din urmă, sub formă de împrumut de la Rangers.
- Prodan a făcut parte din Generația de Aur, care a scris istorie pentru România la CM 1994 din SUA.
Unde a ascuns Daniel Prodan 10.000 de dolari
Constantin Dănilescu, fost director sportiv la Steaua, a dezvăluit momentul în care s-a dus împreună cu Constantin Dimitriu la Satu Mare pentru a-l convinge pe Daniel Prodan să semneze cu gruparea din Ghencea, dar și reacția „hâtră” pe care regretatul „tricolor” a avut-o de față cu cei prezenți, între care se afla și mama sa. Potrivit lui Dănilescu, inclusiv echipa din „Ștefan cel Mare”, marea rivală a Stelei, îl dorea pe Prodan.
„A ținut foarte mult Dinamo să-l ia, el a stat și în curte la Dinamo. Și am fost la Satu Mare (n.r. când juca la Olimpia) cu Țiți Dumitriu.
Didi a venit, i-am dat 10.000 de dolari la semnătură și, dintr-o dată, a luat un ghiveci din casa de acolo, a scos floarea, a pus banii și floarea peste. Era și maică-sa de față. Era un tip hâtru, cu glume la el. El, Costel Gâlcă, Panduru… aveau trupa lor”, a spus Constantin Dănilescu la „Un Podcast”
În cariera sa, Daniel Didi Prodan a jucat la Olimpia Satu Mare, Steaua, Rocar și FC Național, iar debutul în fotbalul internațional l-a făcut în 1996, când s-a transferat la Atletico. În Europa a mai jucat la Rangers și Messina Peloro.
S-a retras din fotbal în 2003, de la FC Național, iar în 2016, la numai 44 de ani, Didi Prodan a murit în urma unui infarct, lăsând un gol imens în lumea fotbalului românesc.
Didi Prodan, cea mai bună performanță pentru „tricolori” la un turneu final
Didi Prodan a fost component al naționalei României în perioada 1993-2001, timp în care a participat la ultimele două ediții de World Cup, SUA 1994 și Franța 1998.
La cea din 1994, „tricolorii” lui Anghel Iordănescu au reușit cea mai bună performanță la un turneu final, după ce au ajuns în sferturile de finală, pe care le-au pierdut în fața reprezentativei Suediei, la loviturile de departajare.
Didi Prodan a avut 54 de meciuri jucate, cu un gol înscris în calificările pentru EURO 1996 Anglia. În 2001, Prodan a jucat în ultimul său meci pentru „tricolori”, în calificările pentru CM 2002, organizat în Coreea de Sud și Japonia.