Tudor Gheorghe anunță cu ocazia alegerilor parlamentare 2020: „Am fost apropiat de Ion Iliescu! Domnul Băsescu a venit la un spectacol de-al meu și m-a pus dracul…”

tudor gheorghe Alegeri parlamentare 2020
Vezi galeria foto - 9 poze

Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai apreciați cântăreți și compozitori români, a dezvăluit ce legături a avut cu Ion Iliescu sau Traian Băsescu.

Artistul de 75 de ani a explicat de ce imaginea sa e asociată cu PSD.

Prezenţa la vot pe ţară la scrutinul parlamentar a fost, duminică, până la ora 13,00, de 13,85%, respectiv 2.519.896 de alegători, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). În mediul urban, s-au prezentat la urne 1.421.824 de alegători, iar în rural – 1.098.072.

„Toată lumea mă acuză că sunt cu PSD-ul. Cu PSD-ul sunt asociat de obicei pentru că eu l-am susținut pe Ponta. Eu am crezut și mă deranjează un singur lucru, că n-ai voie să-ți exprimi punctul de vedere. Dacă nu gândești cum gândesc alții, ești de vină. Nu domnule, e opțiunea mea!

Eu cu tată băgat în pușcărie și condamnat la 22 de ani, eu cu spectacole interzise, eu care am făcut acest spectacol tulburător cu Iisus în celulă punând în valoare toată poezia închisorilor comuniste, pe mine m-au găsit comunist! Dacă faci un lucru bun în țara asta și n-ai nicio pată nu se poate să nu-ți găsească. Nu mă interesează politica, dar fac o politică: politica poeziei române și sunt sluga ei!”, a spus Tudor Gheorghe în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Tudor Gheorghe: „Am fost apropiat de Ion Iliescu”

„Am fost apropiat de Ion Iliescu. Și venea la toate spectacolele mele, și nu doar la ale mele, ai să râzi! Era la Timișoara secretar, apoi prim-secretar pe la Iași. Acolo venea toată floarea literaturii române. Stăteam de vorbă cu Nichita Stănescu. Iar după Revoluție, Iliescu a fost la două spectacole de-ale mele. A venit și la Craiova la un spectacol. Și înainte de Revoluție venea.

A mai venit odată domnul Băsescu la un spectacol de-al meu la Sala Palatului și m-a pus dracu’, Dumnezeu, asta este! Era un spectacol și n-am premeditat nimic, cu o poemă a lui Sorescu. El pornise campania de lichidare a câinilor, iar poema asta așa începea. „Un tip scund, cu gâtul îndesat, cu ochii așa, a dat ordin să fie distruși câinii”… A crezut că fac o aluzie. Nu mi-a zis nimic el, dar mi s-a transmis după”, a mai povestit artistul pentru emisiunea difuzată de GSP.

Singurul care vine la mine la spectacole din lumea politică e Răzvan Theodorescu, cu care sunt prieten de o veșnicie. A venit Mircea Diaconu, dar a stat un sfert de oră și a plecat. M-a sunat după: Am plecat că m-au chemat ăia la minister…

Atât o să stai și la minister, i-am zis.

 

După aceea a venit Romașcanu, săracu’, cu un buchet de flori după un spectacol. I-am zis: Cine te pune să vii cu chestia asta la mine că mâine te schimbă!. A venit și madam Dăncilă, la spectacol. În rest, nimeni – Tudor Gheorghe

Alegeri parlamentare 2020

  • Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după ce a votat la alegerile parlamentare, că avem şansa istorică de a alege un Parlament mai bun, care realmente se ocupă de problemele românilor şi că e important să mergem la vot. ”Dragi români, vă rog, mergeţi la vot!”, a transmis preşedintele.
  • Premierul Ludovic Orban a afirmat că e o zi decisivă pentru evoluţia ulterioră a României, precizând că a votat pentru dezvoltarea României, pentru o României dinamică, modernă, încrezătoare în forţele sale, care să fie respectată la nivel internaţional. El a îndemnat oamenii să meargă la vot.
  • Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că a votat pentru ca românii să îşi ia viaţa înapoi şi împotriva incompetenţei şi indolenţei.
  • Liderul PLUS Dacian Cioloş afirmă că a votat pentru oameni noi în politică, pentru ”oameni care nu îşi doresc hoţia sub nicio formă a ei”.
  • Prim-vicepreşedntele PSD Gabriela Firea a votat duminică, la alegerile parlamentare, afirmând că a votat cu gândul la o majoritate parlamentară care să poată aduce românilor o formulă guvernamentală cu specialişti, cu oameni competenţi şi cu gândul că noul parlament va impune Guvernului să respecte legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte pensiile şi alocaţiile pentru copii.
  • Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a declarat duminică, după ce a votat la alegerile parlamentare, că a votat pentru o lume mai bună (sursa news.ro)
Publicat: 06 12. 2020, 14:21
Actualizat: 06 12. 2020, 14:26