Tudor e sănătos tun!

Chiar dacă unii au pus ratarea testelor UEFA a arbitrului bucureștean pe seama unor probleme de sănătate pe care acesta le-ar avea, răspunsul dat de medicii de la INMS nu au reliefat vreo hibă în organismul centralului.
Alexandru Tudor  (foto)poate răsufla ușurat. A ieșit cu bine după ce a fost „masacrat” cu cele mai amănunțite teste de care doctorii de la Institutul Național de Medicină Sportivă erau capabili.

După ce a aflat răspunsul, arbitrul a făcut un drum până la sediul FRF, unde s-a întâlnit cu Gheorghe Constantin, împreună cu care a analizat situația sa. Concluzia discuției pe care centralul a avut-o cu președintele CCA a fost clară: va face deplasarea mâine, cu restul arbitrilor români, în Antalya, după care, pe 4 martie, se va duce să efectueze din nou testele fizice ale UEFA. „Nu sunt probleme cu Tudor. Ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână a fost doar un incident, care, din păcate, a fost taxat de unii care habar n-aveau despre situație”, a spus Gheorghe Constantin.

Tot ieri, arbitrul Alexandru Tudor i-a informat pe responsabilii UEFA de răspunsul pozitiv primit de la medicii români și i s-a transmis că este așteptat în martie, la Nisa, pentru a regla situația.

Publicat: 14 02. 2009, 09:14
Actualizat: 14 02. 2009, 09:32