Transformarea lui Adrian Mititelu jr. A ajuns un pachet de muşchi după problemele pe care le-a avut

Adrian Mititelu jr. a avut probleme de sănătate în ultimul an, dar acum a ajuns să fie din nou un pachet de mușchi și se mândrește cu asta pe rețelele sociale.

La începutul anului trecut, fiul patronului de la FCU Craiova ajungea de urgență la spital din cauza unei supradoze cu pastile antidepresive. Era un an extrem de dificil pentru Adrian Mititelu jr., iar ProSport publica imagini la scurt timp după ce a ieșit din comă. Era vizibil slăbit, iar diferența după mai bine de un an și jumătate e uriașă. Acum a postat pe internet o imagine din sala de forță unde se antrenează din greu să revină la forma din urmă cu câțiva ani.

Adrian Mititelu jr., transformare radicală, după problemele cu care s-a confruntat în ultimii ani

Fiul lui Adrian Mititelu nu a avut parte de prea multă liniște în ultimii ani. A trebuit să aibă grijă de echipă cât timp tatăl său a fost la închisoare, a avut probleme și cu ANAF, fiindu-i pus sechestru anul trecut pe mai multe mașini de lux, dar punctul culminant a fost atunci când a ajuns în comă la spital după ce a luat mai multe pastile antidepresive.

A fost găsit inconștient în casă de un prieten, iar tatăl său a exclus atunci varianta unei tentative de suicid. Adrian Mititelu jr. a stat în comă zece ore, medicii reușind în cele din urmă să îl stabilizeze.

„Le mulțumesc mult pe această cale. Mi-au spus că, dacă mă găseau cu câteva minute mai târziu, nu mai aveau ce face! Am luat mai multe, nu mai stiu ce… dar au fost amestecate. În momentul de față sunt stabil, mă simt bine. Sper ca în 2-3 zile să ies din spital”, spunea Adrian Mititelu jr, pentru Fanatik.

La mai bine de un an de la acel incident, tânărul a postat o imagine de la sală în care le arată fanilor că a reușit să revină la forma de altădată, după ce în 2024 era surprins pe holurile spitalului slăbit și lipsit de energie.

Investiții de 400.000.000 de euro în 2.000 de apartamente

La începutul acestui an, fiul lui Adrian Mititelu a anunțat un proiect grandios în care se va implica. A promovat un proiect rezidențial a cărui valoare va depăși peste 400 de milioane de euro.

Blocurile vor fi amplasate pe Calea Severinului, în Craiova. Craiovița Paradise este proiectul imobiliar unde proprietarii celor 2.000 de locuințe vor avea acces la zonă de office, un stadion, spațiu de agrement, parc de 10 ha, Promenada Craiova Mall și două hypermarketuri.

Publicat: 15 09. 2025, 20:48