Teoria dramatică a lui Meme Stoica: „Teodora s-a îmbolnăvit când am fost arestat”
Meme Stoica (59 de ani) a vorbit din nou despre drama prin care a trecut fiica sa, Teodora, care nu în urmă cu mult timp s-a luptat cu o boală cruntă.
Din fericire, Teodora Stoica s-a vindecat complet și în prezent promovează pe rețelele de socializare un stil de viață foarte sănătos.
Meme Stoica e convins că boala fiicei lui a fost declanșată de arestarea sa din 2014
Meme Stoica a vorbit despre momentul în care a aflat diagnosticul fiicei sale, care suferit de o boală cruntă în urmă cu ceva ani, și a mărturisit că imediat și-a dorit să moară, pentru a nu fi nevoit să împărtășească vestea întregii familii.
Mă rugam să mă ia, dar din egoism și din iubirea de sine probabil”, a spus managerul general al clubului de fotbal FCSB.
Rememorând aceeași perioadă grea, Meme Stoica a mai făcut o confesiune. El trăiește cu convingerea că boala Teodorei Stoica a fost declanșată pe fond de stres, după ce el a fost arestat în 2014, în celebrul „Dosar al transferurilor”.
Mihai Stoica s-a ales atunci cu o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală, din care a ispășit aproximativ doi ani.
Oficialul campioanei României a văzut abia acum o postare pe care fiica sa a făcut-o pe rețelele de socializare în martie 2014, atunci când a fost reținut, iar detaliul scos la iveală i-a întărit convingerea potrivit căreia, Teodora s-a îmbolnăvit din cauza arestării sale:
Nu cred că am văzut-o (n.r. – Postarea făcută de Teodora în ziua arestării: „Legătura noastră specială”, descriere adăugată la o poză în care Meme o ține de mână). Eu sunt convins că ea s-a îmbolnăvit din cauza faptului că eu am fost arestat. (n.r. – Ai aceeași dramă pe care a avut-o Gică Popescu, practic) Da, pierzându-și tatăl…”, a mărturisit Meme Stoica, la podcastul SportCast cu Sile.
A asigurat-o că nu va avea probleme la închisoare, dar fără tot s-a consumat psihic
În continuare, Meme Stoica a dezvăluit că a avut o discuție cu Teodora înainte de a fi reținut și a asigurat-o că va fi ferit de probleme pe perioada detenției. Însă, cuvintele nu și-au atins scopul, iar fiica lui Meme s-a consumat psihic din cauza episodului din 2014, după cum sugerează oficialul FCSB:
Eu sunt sigur, pentru că ea… Deși eu i-am explicat că acolo mă descurc, pentru că nu am niciun fel de problemă, eu cunosc oameni din toate categoriile… Cunoșteam foarte mulți oameni care erau deja arestați, așa m-a dus viața”, a completat Meme Stoica.
Boala Teodorei Stoica a fost depistată în anul 2020, în urma unui control de rutină la doctor. Ulterior a început un program strict de recuperare, la recomandarea unor medici de specialitate, iar în cele din urmă, peste câteva luni „de șoc continuu”, după cum le-a descris chiar ea, s-a vindecat.