Tatăl ei e miliardar și a venit cu iahtul de 100 de milioane de dolari pentru a o vedea: „Nu știu unde au ancorat”

Foto: captură video, Worth Avenue Yachts, YouTube
Vezi galeria foto - 5 poze

Femeia urmărită de o lume întreagă la fiecare mișcare pe care o face s-a referit sosirea tatălui ei miliardar cu iahtul de 100 de milioane de dolari, pentru a o vedea.

Născută în Florida în 1994, de Dragobete, și profesionistă din 2009, jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula se trage dintr-o familie cu o avere de peste 7,5 miliarde de dolari.

Americanca a recunoscut că nu știe unde a ancorat tatăl ei miliardar iahtul de 100 de milioane de dolari

După ce a fost învinsă în semifinale la US Open de belarusa Aryna Sabalenka, liderul mondial și principala favorită a competiției, cu 6-4, 3-6, 4-6, Pegula (4 WTA, cs 4) a făcut la conferința de presă mai multe dezvăluiri despre familia ei.

Aparent calmă, ea a intrat în sală având o acadea cu aromă de bere. Jessica a fost întrebată despre familia, în contextul în care mama, Kim, a fost la New York pentru a urmări unele dintre meciurile ei. A fost prima apariție publică după mult timp a femeii care în 2022 suferea un stop cardiac.

„A fost aici astăzi? Nu știu sigur. A fost aici la ultimele două meciuri, așa că presupun că a venit și acum, ceea ce e foarte plăcut, pentru că nu m-a mai văzut jucând de mult timp. A fost prima dată după mult timp, pentru că nu-i plăcea să mă vadă jucând, devenea prea nervoasă.

A fost foarte bine să am familia mea aici, având acel sprijin. Publicul a fost incredibil, ca întotdeauna. Cred că au venit cu iahtul. Nu știu cu adevărat unde l-au lăsat (n.r. – iahtul de 100 de milioane de dolari a fost ancorat undeva în Long Island). Îl văd doar după meciuri, deci nu știu cu exactitate ce au făcut în celelalte zile”, a spus Pegula, potrivit Sports Keeda.

Pegula a pierdut 8 din ultimele 10 meciuri directe cu Sabalenka

Tatăl ei, Terry, are afaceri în domeniul petrolier și e proprietarul sau președintele a mai multor echipe: Buffalo Bills (fotbal american, în NFL), Buffalo Sabres (hochei, în NHL), Rochester Americans (hochei, liga Americii de Nord), Buffalo Bandits (lacrosse, în NLL).

Evident, este și proprietarul Pegula Sports and Entertainment, companie care adună la un loc active din sport, domeniul imobiliar și al divertismentului, potrivit Sports Keeda.

Sabalenka și Pegula s-au întâlnit de mai multe ori în fazele finale ale turneelor organizate pe hard în ultimii ani. Belarusa are un avantaj clar, câștigând 8 din cele 10 confruntări.

„Simt că sunt mereu acolo de fiecare dată când joc cu ele (n.r. – jucătoarele de top). Sunt una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Mereu simt că pot ieși și le pot învinge pe aceste fete.

Și chiar dacă poate nu am forța pe care o au unele dintre ele sau strălucirea altora, simt că sunt mereu acolo de fiecare dată când le joc.

Am realizat asta și când am jucat cu Aryna ultima dată, la Miami. Nu simt niciodată că sunt dată uitării după ce ies pe teren. Poate doar când am înfruntat-o la Cincinnati și a servit ca Serena. Mi-am zis: «E prea bine. Ce ar trebui să fac?». Dar nu am găsit soluții”, a mai spus a patra jucătoare a lumii.

Jessica a recunoscut că a avut un parcurs mai ușor până în semifinale la US Open, având în vedere că nu a înfruntat niciun cap de serie. Totuși, consideră că nivelul ei a fost permanent ridicat, indiferent de adversară.

Publicat: 06 09. 2025, 22:43