Suspectul care a condus scuterul în jaful de peste 88.000.000 de euro de la Luvru a fost prins la un meci de fotbal
Bărbătul suspectat că a fost complice în jaful de peste 88.000.000 de euro de la Muzeul Luvru, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, în plină zi, a fost prins în timp ce voia să intre la meciul de fotbal din Ligue 1, Paris FC – Olympique Lyon. El este cel care a condus scuterul cu care hoții au reușit să părăsească locul faptei.
Reamintim că în dimineața zilei de 19 octombrie, patru bărbați cu cagule pe față, aflați într-o autoutilitară cu nacelă, au escaladat balconul de la etajul al doilea și au intrat în galeria Apollon, de unde au furat opt bijuterii istorice, între care și un colier al soției împăratului Napoleon, notează Mediafax.
Suspectul care a condus scuterul în jaful de la Luvru, prins la un meci de fotbal
Suspectul care a condus scuterul în jaful de peste 88.000.000 de euro de la Luvru, din 19 octombrie, a fost prins alături de alți trei bărbați, autorii jafului, în timp ce se îndreptau la meciul Paris FC – Olympique Lyon, de miercuri, potrivit L’Equipe.
Conform FranceInfo, patru dintre cei cinci bărbați implicați în jaf se îndreptau spre Stadionul „Jean Bouin”, atunci când forțele de ordine au intervenit și i-au arestat. Cel de-al cincilea suspect a fost prins în afara Parisului, în La Courneuve.
„Unul dintre ei era într-adevăr unul dintre suspecții anchetatorilor, deoarece aveam urme de ADN care îl încriminau. (..) În ceea ce privește celelalte persoane care au fost plasate în arest preventiv, acestea sunt persoane care ne pot furniza eventuale informații despre desfășurarea acestor fapte”, a declarat procuratura din Paris.
Deși obiectele furate sunt estimate la zeci de milioane de euro, bijuteriile care fac parte din colecția regală au o valoare istorică inestimabilă.
Potrivit ministrului de Interne al Franței, Laurent Nunez, jaful de la Luvru a durat mai puțin de 10 minute și dacă alarmele nu s-ar fi declanșat, prejudiciul ar fi fost mult mai mare.
Paris FC – Olympique Lyon e meciul la care voiau să meargă suspecții jafului de la Luvru
Cei patru suspecți ai jafului inestimabil de la Luvru voiau să participe la meciul dintre Paris FC și Olympique Lyon, contând pentru etapa 10 din Ligue 1, și încheiat la egalitate, 3-3. Ambele echipe au terminat partida în inferioritate numerică.
Abner, de la Lyon, a primit roșu pentru fault, în minutul 61 al meciului, iar De Smet a fost eliminat în minutul 67, după ce a încasat două cartonașe galbene.
- Campionatul Franței este transmis din acest sezon doar online
- În sezonul trecut, Olympique Lyon a fost adversara FCSB în optimile de finală ale Europa League, a doua cea mai importantă competiție europeană intercluburi