Soția lui Joyskim Dawa, măsuri radicale după scandalul în care a fost implicat fotbalistul lui FCSB! Ce a făcut ca să se protejeze de valul de critici | GALERIE FOTO

Sofya, soția lui Joyskim Dawa, a luat măsuri radicale după scandalul în care a fost implicat fotbalistul lui FCSB imediat după meciul cu Hermannstadt, scor 2-2.

Soția lui Joyskim Dawa, măsuri radicale după scandalul în care a fost implicat fotbalistul lui FCSB! Ce a făcut ca să se protejeze de valul de critici

După ce FCSB a remizat cu Hermannstadt, scor 2-2, la Sibiu, fotbalistul vicecampioanei României care a fost eliminat în minutul 60 a fost victima unor reacții rasiste.

Joyskim Dawa a publicat câteva dintre mesajele rasiste primite de la diverse persoane, însă cel mai mare show l-a făcut Sofya, soția fotbalistului de la FCSB.

Tânăra a avut o reacție dură la adresa românilor, ba chiar a dat de pământ cu femeile din România, despre care Sofya susține că îl contactează pe Joyskim Dawa.

După ce a atacat în toate părțile Sofya a decis să se protejeze de persoanele care i-au invadat contul de Instagram pentru a o pune la punct. Soția lui Joyskim Dawa a activat opțiunea ca doar prietenii săi apropiați să poată să lase comentarii la pozele ei de pe rețelele de socializare.

Ce mesaje a transmis Sofya, soția lui Joyskim Dawa

„Comentariile voastre sunt inacceptabile. Suntem mândri să fim negri și africani. Aș fi încântată să spun aceleași lucruri despre numărul aproape inexistent de jucători profesioniști români din prima ligă franceză.

Să insulți o persoană de culoare în 2023 demonstrează cât de deschis la minte ești, așa că ieși afară și vezi ce are de oferit lumea! Uitați-vă la echipele din toate campionatele, fără acești „negri” fotbalul ar fi la fel de plictisitor ca meciurile voastre din Liga 2.

Mergeți și citiți-vă Biblia din nou, pentru că rasismul și pariurile sunt păcate. Am spus ce am spus și nu-mi pare rău”, a scris Sofya într-o primă reacție.

Oh, și ați face bine să verificați cui trimit mesaje iubitele voastre, pentru că pare că fetelor din România le-ar plăcea la nebunie să fie cu «negrul» meu”, a mai adăugat Sofya într-un alt mesaj postat pe Instagram.

„Nu-mi mai numiți băiatul «negru» și luați un bilet de avion spre Zanzibar, rasiști nenorociți. Dacă nu sunteți mulțumiți, deveniți voi fotbaliști sau antrenori, poate veți fi acceptați în Liga 2”, a încheiat Sofya.

Publicat: 24 09. 2023, 14:14
Actualizat: 24 09. 2023, 14:15