Serena Williams a uitat de războiul cu Simona Halep și și-a făcut cadou o Tesla Cybertruck, cea mai revoluționară mașină a momentului! E între primii oameni de pe planetă care au primit „monstrul” pentru care Elon Musk are deja 2 milioane de comenzi

Serena Williams a uitat de razboiul cu Simona Halep si si-a facut cadou o Tesla Cybertruck, cea mai revolutionară masina a momentului! E intre primii oameni de pe planeta care au primit „monstrul” pentru care Elon Musk are deja 2 milioane de comenzi
Vezi galeria foto - 5 poze

Serena Williams (42 de ani) a uitat de războiul cu Simona Halep (32) pentru trofeul Wimbledon 2019 și și-a făcut cadou o Tesla Cybertruck, cea mai revoluționară mașină a momentului.

Legendara jucătoare de tenis din Statele Unite ale Americii e între primii oameni de pe planetă care au primit „monstrul” pentru care Elon Musk are deja 2 milioane de comenzi.

Cum și-a făcut Serena Williams apariția la cel mai recent eveniment! A uitat de războiul cu Simona Halep și și-a făcut cadou o Tesla Cybertruck, cea mai revoluționară mașină a momentului! E între primii 10 oameni de pe planetă care au primit „monstrul” pentru care Elon Musk are deja 2 milioane de comenzi

Serena Williams a uitat, cel puțin pentru un moment, de războiul cu Simona Halep, pe care vrea să o deposedeze de titlul cucerit la Wimbledon 2019. Americanca pare că a început să facă abstracție de cazul de dopaj al sportivei din România și se concentrează pe viața privată, care nu e deloc lipsită de evenimente.

Serena Williams și soțul ei, Alexis Ohanian, co-fondator al rețelei de socializare Reddit, sunt multimilionari în euro, iar la o petrecere recentă pe care au onorat-o cu prezența au ales să își afișeze noua achiziție a familiei.

Este vorba despre un eveniment special din Miami, organizat de miliardarul Wayne Boich, la care au mai luat parte, printre alții, Leonardo DiCaprio, Tom Brady, Cindy Crawford sau Dwyane Wade.

Serena Williams și Alexis Ohanian au atras toate privirile, deoarece și-au făcut apariția într-o mașină foarte râvnită la nivel mondial. Este vorba despre modelul Cybertruck, produs de Tesla, despre care Elon Musk a anunțat în urmă cu câteva zile că va fi produs în serie și pentru care a primit deja peste 2 milioane de comenzi!

În ceea ce privește modelul de serie, acesta are un preț de pornire de 60.990 de dolari, însă ediția deținută de Alexis Ohanian, care e proprietarul din acte al mașinii, este una specială. Este vorba despre Tesla Cybertruck Foundation Series, adică una dintre primele 10 astfel de mașini produse de compania finanțată de Elon Musk. Iar în ceea ce privește modelul exclusivist Foundation Series, acesta are un preț fix de 120.000 de dolari!

Modelul Testla Cybertruck Foundation Series beneficiază de cea mai bună motorizare pusă la dispoziție. Are nu mai puțin de 3 motoare electrice, care dezvoltă în total 857 de cai potere și aceelerează de la 0 la 100 de kilometri la oră în 2.6 secunde. În ceea ce privește autonomia, detaliu foarte important când vine vorba de electrice, aceasta este de 515 kilometri.

Totuși, varianta de Tesla Cybertruck menționată anterior poate beneficia, contracost, de un acumulator extern, care să îi mărească autonomia până la 756 de kilometri.

Serena Williams este imaginea Lincoln

Teoretic, Serena Williams nu ar avea voie să apară la un eveniment oficial de proporții într-o mașină Tesla. Și asta pentru că are semnat din anul 2018 un contract de imagine cu Lincoln, un constructor american de automobile de lux, care aparține concernului Ford.

Însă, în imaginile care pot fi văzute în galeria foto a articolului, se poate observa cum Serena Williams preferă să aibă o postură discretă pe scaunul din dreapta al bolidului Tesla Cybertruck, în timp ce soțul ei, Alexis Ohanian, se află la volan.

Revenind la modelul de serie Tesla Cybertruck, cea mai economică variantă a acestuia, cea de 60.990 dolari, are o autonomie de doar 402 kilometri. În ceea ce privește viteza, acesta atinge 100 de kilometri la oră în 6.5 secunde.

Această versiune poate fi achiziționată la precomandă, însă pe piață va fi disponibilă abia din 2025, potrivit presei de specialitate.

Publicat: 13 12. 2023, 14:48