Schimb de iubite la nivel înalt, între doi fotbaliști! Vedeta lui Real Madrid s-a cuplat cu partenera unui alt jucător! Ce a urmat depășește și scenariile de telenovele braziliene: bărbatul trădat se iubește acum cu „fosta” starului de pe Bernabeu!

Eder Militao (25 de ani/ Real Madrid) și Leo Pereira (27 de ani/ Flamengo) trăiesc o adevărată telenovelă braziliană, iar cei doi au ajuns chiar să facă schimb de iubite.

Eder Militao și Leo Pereira au umplut ziarele de scandal din Brazilia pe finalul anului 2023, după ce au decis să facă schimb de iubite.

Vedeta lui Real Madrid, schimb de iubite cu un alt fotbalist brazilian

Dacă starul lui Real Madrid s-a combinat cu Tania Castro, femeia care i-a dăruit lui Leo Pereira doi copii, nici fotbalistul lui Flamengo, echipă aflată pe locul 4 în clasamentul din Brazilia, nu s-a lăsat mai prejos și a combinat-o pe Karoline Lima, tânăra influenceriță în vârstă de 27 de ani care în urmă cu aproape doi ani i-a dăruit o fetiță lui Eder Militao.

Primii care au făcut pasul cel mare au fost Leo Pereira și Karoline Lima. Cei doi îndrăgostiți s-au afișat împreună în noaptea de Revelion și chiar și-au transmis mesaje publice pe rețelele de socializare.

Despre legătura dintre Eder Militao și Tania Castro s-a aflat pe 1 ianuarie 2024, după ce femeia a participat la petrecerea dintre ani organizată de staul brazilian de la Real Madrid și s-a fotografiat în compania apropiaților săi, iar imaginile au fost publicate de presa din Brazilia.

Această telenovelă braziliană a început după ce de Crăciun presa din Brazilia anunța că Eder Militao și Karoline Lima încearcă să își mai dea o șansă, iar Leo Pereira și Tania Castro au petrecut Crăciunul împreună.

Cine este Leo Pereira

Cotat de site-urile de specialitate la 5,5 milioane de euro, Leo Pereira a ajuns la Flamengo pe 31 ianuarie 2020 și mai are contract cu formația din Brazilia până în decembrie 2027. Fundașul central în vârstă de 27 de ani i-a costat pe oficialii lui Flamengo 7 milioane de euro. Pe parcursul carierei, Leo Pereira a mai jucat pentru Atheltico PR, Orlando, Nautico și Guaratingueta.

Cine este Eder Militao

În vârstă de 25 de ani, Eder Militao este cotat de site-urile de specialitate la 70 de milioane de euro. Fundașul central născut la Sertaozinho a ajuns la Real Madrid în iulie 2019 după ce formația din Spania l-a cumpărat cu 50 e milioane de euro de la FC Porto, iar contractul său cu gruparea de pe Santiago Bernabeu mai este valabil până în vara lui 2025.

Eder Militao a făcut prima dată pasul către fotbalul din Europa în august 2018, la Porto, echipă care l-a cumpărat de la Sao Paulo cu 7 milioane de euro.

Eder Militao a adunat 30 de selecții la echipa națională a Braziliei, acolo unde a debutat pe 12 septembrie 2018 într-un meci câștigat de brazilieni cu El Salvador, scor 5-0.

Publicat: 02 01. 2024, 09:38
Actualizat: 02 01. 2024, 09:44