Roberto Carlos, operat de urgență din cauza problemelor grave la inimă!
Roberto Carlos, unul dintre cei mai buni fundași stânga din istorie, a fost operat de urgență din cauza unor probleme grave la inimă. Brazilianul, în vârstă de 52 de ani, a fost transportat rapid la spital.
O veste tristă sosește din Brazilia, acolo unde Roberto Carlos se afla în vacanță, după o lună extrem de aglomerată, petrecută în Statele Unite ale Americii. FIFA l-a avut ca invitat la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială de anul viitor.
Roberto Carlos, operat de urgență la inimă
Roberto Carlos trece prin momente dificile, după ce medicii au descoperit probleme serioase la inimă. Fostul fundaș stânga, ajuns la vârsta de 52 de ani, a fost dus de urgență la spital și supus unei intervenții chirurgicale.
Conform publicației AS, în ultimele zile, Carlos a acuzat dureri la un picior, unde a fost identificat un cheag de sânge,dar după efectuarea unui RMN, medicii au descoperit o afecțiune la inimă.
Sud-americanul a fost trimis imediat în sala de operație, unde medicii i-au montat un cateter cardiac. Intervenția chirurgicală era estimată să dureze aproximativ 40 de minute, însă a ajuns să se prelungească până la aproape trei ore. În prezent, Roberto Carlos se află sub supraveghere medicală strictă pentru următoarele 48 de ore.
Prin intermediul apropiaților, fostul mare fotbalist le-a transmis jurnaliștilor spanioli că starea sa este stabilă și că se recuperează fără probleme. Roberto Carlos se afla în țara natală alături de soția și copiii săi.
Roberto Carlos, o legendă a fotbalului mondial
Roberto Carlos este considerat de mulți drept unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie. De-a lungul carierei sale impresionante, brazilianul a evoluat timp de 11 ani la Real Madrid, pentru care a strâns 527 de meciuri în perioada 1996–2007.
Înainte de transferul la madrileni, Roberto Carlos și-a construit reputația în Brazilia, la União São João și Palmeiras, apoi în Europa, la Inter Milano. După despărțirea de „Los Blancos”, sud-americanul a mai jucat pentru Fenerbahçe, Corinthians, Anzhi Makhachkala și Delhi Dynamos.
Roberto Carlos este câștigător al Cupei Mondiale din 2002, alături de „Seleção”. În palmaresul său se mai regăsesc două trofee Copa America, o Cupă a Confederațiilor, o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1996, dar și o finală pierdută la Cupa Mondială din 1998.
La nivel de club, brazilianul a cucerit cinci trofee cu Palmeiras, 13 trofee cu Real Madrid și două trofee cu Fenerbahçe, viitoarea adversară a FCSB. Recent, Roberto Carlos a fost prezent la tragerea la sorți a grupelor pentru Cupa Mondială de anul viitor, moment care a readus în atenție legendarul său gol din lovitură liberă, marcat de la peste 30 de metri, în urmă cu mai bine de două decenii.