Reacția lui Pep Guardiola despre Palestina: „Toți am permis să fie distrus un popor!”

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, s-a referit la situația Palestinei, înaintea meciului de marți, împotriva Cataloniei, de pe stadionul Lluís Companys.

Meciul, promovat de ACT X PALESTINE, s-a bucurat de un interes enorm, cu 24 de ore înaintea fluierului de start fiind vândute peste 25.000 de bilete.

Guardiola susține că lumea întreagă a permis ca poporul palestinian să fie distrus

Marți, echipa provinciei Catalonia va înfrunta Palestina într-un meci amical care se va juca pe stadionul Lluís Companys. Pep Guardiola, născut în orașul Santpedor din comitatul Bages, aflat în Catalonia centrală, a comentat situația legată de unul dintre cele mai mari conflicte ale lumii.

Tehnicianul lui Manchester City, care a antrenat Barcelona între iulie 2006 și iunie 2016, a îndemnat la umplerea stadionului, demonstrându-și angajamentul față de cauză.

„Este mai mult decât un meci simbolic. În zilele noastre, toată lumea știe totul, iar odată cu acest meci, palestinienii vor vedea că există o parte a lumii căreia îi pasă de ei.

Lumea a abandonat Palestina. Noi nu am făcut absolut nimic. Ei nu sunt de vină că s-au născut acolo. Noi toți am permis ca un întreg popor să fie distrus. Paguba e făcută și e ireparabilă”, a declarat el, într-un interviu preluat de Marca.

Guardiola a ajuns la meciul cu numărul 1.000 ca antrenor

Departe de a-și coborî tonul și de a deveni mai calm, el a continuat să ridice vocea și să atace liderii mondiali.

„Nu-mi pot imagina o singură persoană în lumea asta care să poată apăra masacrele din Gaza. Copiii noștri ar putea fi acolo și să fie uciși doar pentru că s-au născut. Am foarte puțină încredere în liderii mondiali. Ar face orice pentru a rămâne la putere”, a mai precizat antrenorul.

Pentru Guardiola, un meci amical precum cel care are loc marți între Catalonia și Palestina este vital pentru a crește gradul de conștientizare, deoarece simbolismul ajută la punerea în alertă a oamenilor, dar în spatele tuturor acestor lucruri trebuie să se întâmple ceva real.

„Nu resping Barcelona. Viața e făcută din etape și sunt sigur că există acum antrenori tineri care au același entuziasm pe care l-am avut și eu atunci”, a declarat omul care a pregătit și Bayern Munchen.

Fostul jucător al Barcelonei nu exclude complet o revenire și a recunoscut că clubul i-a dat totul ca fotbalist și antrenor.

„Nu știu care să aleg drept momentul meu cel mai bun la Barça. În sezonul în care am câștigat primul titlu de campion am învins Real Madrid cu 6-2 în deplasare. Mai este și a doua finală a Ligii Campionilor”, și-a adus aminte Guardiola, care la victoria cu 3-0 în fața lui Liverpool a bifat meciul cu numărul 1.000 ca antrenor.

Publicat: 17 11. 2025, 18:04