Răzvan Tomescu, fost poloist și comentator sportiv, a murit! A fost răpus de COVID-19

Comentatorul sportiv Răzvan Tomescu, cel care a fost și poloist de performanță, a murit după ce a fost răpus de COVID-19.

Fostul poloist Răzvan Tomescu care era comentator sportiv la Radio România Actualități s-a stins din viață joi noaptea, acesta fiind răpus de COVID-19.

Răzvan Tomescu este singurul ziarist de Radio din România care a relatat de la opt ediţii ale jocurilor olimpice de iarnă sau de vară.

Răzvan Tomescu, fost poloist și comentator sportiv, a murit

În vârstă de 53 de ani, Răzvan Tomescu a fost internat la Spitalul Municipal din București după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, dar a pierdut lupta cu COVID-19.

Astfel, Răzvan Tomescu se află pe lista celor 176 de persoane care au decedat în ultimele 24 de ore. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri 8.062 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Anunțul făcut de Grupul de Comunicare Strategică

„Până astăzi, 4 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 500.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 390.212 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 8.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

Dintre cele 8.062 de cazuri de COVID-19, cele mai multe sunt în București (986), urmat de Cluj-Napoca (434), Constanța (431), Brașov (355), Iași (340) și Ilfov (322)

Publicat: 04 12. 2020, 14:40