Răsturnare de situație în despărțirea dintre Pique și Shakira! Fotbalistul a rămas șocat când a aflat de anunțul cântăreței că l-a părăsit: „El nu a înșelat-o!”. Ce acord aveau cei doi

Gerard Pique și Shakira nu mai formează un cuplu, iar noi informații ies la iveală după despărțirea-șoc care a uimit și lumea fotbalului.

Un cunoscut jurnalist a subliniat că nu a fost vorba de infidelitate în cazul celor două vedete, care au ajuns să se despartă de curând.

Dezvăluiri după despărțirea dintre Pique și Shakira: „Nu este vorba de infidelitate!”

„O persoană foarte, foarte apropiată de Pique m-a asigurat că nu este vorba despre infidelitate în cazul lor. Despărțirea a fost o mare surpriză, la fel și comunicatul trimis de Shakira”, a afirmat jurnalistul Jose Antonio Aviles, conform Marca.

„În urmă cu 3 ani, pandemia și criza mondială au creat noi probleme și ceva s-a întâmplat. Acesta a fost momentul-cheie al relației lor. Atunci ei au decis să aibă o relație deschisă. Înțelegerea a fost la modul ‘tu faci ce vrei, iar eu fac ce vreau’, dar în public o să rămânem un cuplu”, a mai spus Jose Antonio Aviles.

În urmă cu câteva zile, Shakira și Gerard Pique au transmis, printr-un comunicat, că zvonurile despărțirii lor sunt adevărate și au cerut să le fie respectată intimitatea.

„Ne pare rău să confirmăm că ne despărțim. Pentru bunăstarea copiilor noștri, care sunt prioritatea noastră, vă rugăm să ne respectați intimitatea. Vă mulțumim pentru înțelegere”, este comunicatul transmis de către Shakira și Gerard Pique și preluat de către presa spaniolă.

Publicat: 07 06. 2022, 18:58