Radu Beligan a decedat la 97 de ani! Fostul mare actor era un iubitor al sportului: a jucat fotbal și oină în tinerețe, dar marea sa pasiune a fost tenisul

Actorul Radu Beligan a decedat în această după amiază, la Spitalul Elias. Radu Beligan avea 97 de ani.

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie în localitatea Galbeni, județtul Bacău, și a fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu. În peste șapte decenii de activitate, Beligan a interpretat roluri celebre atât pe scena teatrelor, cât și filme și piese de radio.

Între 1961 și 1969 a fost director al Teatrului de Comedie din București, iar în perioada 1969-1990 a condus Teatrul Național București. În 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București, iar în 2013 a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Radu Beligan a fost și un iubitor al sportului. În tinerețe, a jucat în echipa de oină al liceului din Iași. Maestrul a recunoscut într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în 2010 că a cochetat și cu fotbalul, jucând în echipe de tineret ca extremă dreaptă, dar marea sa pasiune a fost tenisul. Ilie Năstase, Emerich Ienei, Ivan Patzaichin sau Cornel Oțelea au fost oamenii din sport cei mai apropiați de marele actor.

În 2010, Ilie Năstase, Andrei Pavel, Horațiu Mălăele și Cristian Tudor Popescu au jucat un meci demonstrativ în onoarea lui Radu Beligan.

Publicat: 20 07. 2016, 14:01
Actualizat: 20 07. 2016, 14:02