Prins cu rusoaica de 31 de ani, milionarul italian a început să râdă: „Nu e nimic serios. Nu am o relație”
În cele trei luni de suspendare primite pentru dopaj, Jannik Sinner s-a pregătit intens, dar a ținut și primele pagini ale ziarelor de scandal. Mai întâi s-a despărțit de Anna Kalinskaya, apoi a fost surprins în compania unei alte rusoaice, Lara Lieto.
Aceasta a luat parte la antrenamentele din Monte Carlo, alimentând zvonurile legate de o poveste de dragoste. Și totuși, italianul a negat vehement în momentul în care jurnaliștii l-au luat la întrebări.
Între timp, fosta iubită a făcut spectacol în proba de dublu a turneului de la Madrid, împreună cu Sorana Cîrstea. Cele două au cucerit trofeul, învingându-le în ultimul act pe Elise Mertens și Veronika Kudermetova, scor 6-7, 6-2, 12-10.
Jannik Sinner a negat că ar avea o relație cu Lara Lieto
Absolventă a Universității Berkeley din California, Lara Lieto a devenit celebră după ce a pozat într-una dintre cele mai cunoscute reviste de modă, dar și prin prisma vieții sentimentale. Printre starurile care i-au căzut în mreje s-a numărat și Adrien Brody, actorul distins cu două premii Oscar pentru filmele „The Pianist”, respectiv „The Brutalist”.
Recent, rusoaica de 31 de ani a fost surprinsă în ipostaze tandre alături de Jannik Sinner, pe străzile din Monte Carlo și chiar a asistat la ședințele de pregătire. Cu atât mai surprinzătoare, prin urmare, reacția oferită de liderul mondial în cadrul conferinței de presă premergătoare turneului de la Roma, când a venit vorba despre o eventuală relație.
„Am parte de foarte multă atenție, mai ales în afara terenului. Am fost foarte surprins de acele fotografii, pentru că nu e nimic serios (n.r. râde). Nu am o relație”, a spus Sinner.
Roland Garros, „adevăratul obiectiv”
În altă ordine de idei, italianul a dezvăluit că va aborda turneul de la Roma fără prea mari așteptări, dorința sa fiind aceea de a descoperi la ce nivel se află după trei luni de inactivitate. La Paris, în schimb, și-a propus să cucerească trofeul.
„Adevăratul obiectiv este Parisul (n.r. Roland Garros). Sunt aici ca să văd la ce nivel sunt, nu ca să-i înving pe toți. Vreau să trec de prima rundă și să văd ce se întâmplă în continuare.
E complicat să o iau de la capăt. Sunt multe lucruri complicate. Dar sunt foarte calm și fizic sunt bine. Am petrecut aproximativ o lună fără să ating racheta, apoi, încetul cu încetul, am început să lucrez. La început, mai mult la sală.
Nu mă grăbeam, eram conștient că era nevoie de timp pentru a mă recupera. Este un sentiment puțin ciudat, dar mă simt bine să fiu din nou în circuit. Sunt foarte fericit să fiu din nou din nou aici după aceste luni lungi. Am putut împărtăși momente frumoase cu familia și prietenii”, a spus Jannik Sinner.